ŞTIRILE SPORTIVE

Zimbru s-a calificat în semifinalele Cupei Moldovei
Zimbru continuă cursa pentru un loc în cupele europene. Fără şanse în campionat, „galben-verzii” pot ajunge în Europa League prin intermediul Cupei Moldovei. Echipa antrenată de Oleg Kubarev a făcut un pas important marţi seara, 15 aprilie, reuşind să elimine din sferturi deţinătoarea în exerciţiu a Cupei Moldovei, FC Tiraspol. Învingătoarea s-a decis la seria loviturilor de departajare după ce timpul regulamentar se încheiase scor 1-1. Spătaru a deschis scorul în minutul 32, iar Molla a egalat în minutul 74. Zimbru va întîlni în semifinale echipa Dacia, care a avut o misiune uşoară în duelul cu Academia. Dubla lui Krkoric şi golul lui Orbu au stabilit scorul final de 3-0.
În cealaltă semifinală se vor întîlni Sheriff şi Milsami. Tiraspolenii au eliminat finalista de anul trecut, Veris, reuşind să o victorie cu 2-1. La golul lui Potiguar, oaspeţii au replicat prin Milinceanu, dar acelaşi Potiguar avea să mai înscrie o dată la ultima fază a meciului. Milsami s-a chinuit cu divizionara secundă, Victoria. Meciul a avut nevoie de prelungiri după ce în primele 90 de minute s-a consemnat rezultatul de 2-2. Pînă la urmă, Milsami s-a impus cu 5-2. Guilherme a marcat trei goluri, iar Boghiu a înscris o dublă. Meciurile din semifinale se vor disputa într-o singură manşă, pe 6 şi 7 mai.
Luptătorii moldoveni au cucerit opt medalii de aur la un turneu din România
Moldova a făcut spectacol la un turneu internaţional de lupte desfăşurat în România, rezervat cadeţilor şi juniorilor. Sportivii moldoveni au reuşit să urce de opt ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Campioni ai turneului au devenit Andrei Buliga (50 kg), Alexandr Petcov (55 kg), Daniel Cataraga (66 kg), Tatiana Doncila (46 kg), Iulia Leorda (51 kg), Gheorghii Radov (58 kg), Nicolai Lesnicov (63 kg) şi Dimitrii Ceacusta (100 kg). La această competiţie, Moldova a fost reprezentată de cea mai numeroasă delegaţie sportivă. Pentru majoritatea participanţilor turneul internaţional de la Bucureşti a constituit un important test de verificare în ajunul deplasării la campionatele europene din luna mai, în cadrul cărora vor fi disputate foile de calificare pentru Jocurile Olimpice pentru Tineret, de la Nanjing, China.
Naţionala de rugby a Moldovei a întrecut Germania în clasamentul mondial
Selecţionata de rugby a Moldovei a urcat două poziţii în clasamentul mondial al echipelor naţionale. După victoria de sîmbătă în faţa Ucrainei, cu 28-8, „haiducii” ocupă locul 25. Echipa antrenată de Sergiu Moţoc a devenit astfel cea mai bine clasată dintre toate echipele din grupa 1B a Cupei Europei. Liderul grupei, Germania a căzut o poziţie şi ocupă locul 27. Următorul adversar al Moldovei, Cehia, se clasează pe 49 în clasamentul mondial. Partida Moldova – Cehia va avea loc pe 26 aprilie la Praga. În aceeaşi zi, Germania va întîlni în deplasare Suedia (locul 42 mondial). Germania este deocamdată favorită la promovarea în prima grupă a Europei. Moldova este la egalitate de puncte, însă nemţii au avantajul meciurilor directe. „Haiducii” se pot califica în cazul în care bat Cehia cu bonus, în timp ce Germania nu reuşeşte acelaşi lucru în duelul cu Suedia.
Radu Albot a urcat 17 poziţii în clasamentul ATP
Cel mai bun tenisman moldovean, Radu Albot, şi-a depăşit din nou recordul personal. Tenismanul moldovean a urcat 17 poziţii la dublu în clasamentul mondial şi ocupă locul 151. Radu Albot este campion al probei de dublu la turneul internaţional ATP Challenger de la Mersin (Turcia), recent desfăşurat. El şi-a consolidat poziţia şi la simplu. După turneul din Turcia, Albot a urcat 3 poziţii şi ocupă locul 176. Alţi doi membri ai Naţionalei Moldovei din Cupa Davis, Maxim Dubarenco şi Roman Borvanov, şi-au păstrat poziţiile. Dubarenco ocupă locul 353, iar Roman Borvanov – 687. Andrei Ciumac are cea mai slabă clasare. Tenismanul a coborît două poziţii şi se situează pe locul 758 în clasamentul mondial al tenismenilor profesionişti.
Sursa: IPN












