ŞTIRILE SPORTIVE

Sheriff a pierdut meciul cu Dinamo Zagreb

Campioana Moldovei la fotbal, Sheriff Tiraspol a pierdut cu 0-1 meciul din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor jucat cu Dinamo Zagreb, în deplasare, scrie publika.md. Tiraspolenii au început partida doar cu stranieri în primul 11, însă acest lucru nu a ajutat cea mai titrată echipă din Moldova. Gazdele au ratat prima ocazia de a marca în minutul 17, atunci cînd Huseinovic a scăpat singur cu portarul, dar a trimis balonul pe lîngă poartă. Imediat după pauză, Dinamo a reuşit să înscrie însă golul, dar a fost anulat pe motiv de offside. Campioana Croaţiei a dominat în continuare, reuşind să marcheze golul victoriei în minutul 89, prin Rukavina. Sheriff nu a mai avut timp să egaleze şi a suferit prima înfrîngere din acest sezon în meciurile oficiale. Returul va avea loc pe 6 august, la Tiraspol. Pentru a se califica în play-off-ul Ligii Campionilor, "galben-negrii" sînt obligaţi să învingă Dinamo la o diferenţă de două goluri.

Rezultatele din Liga Campionilor la fotbal

Marţi s-au jucat zece meciuri din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, urmînd ca celelalte cinci să se dispute miercuri. Nu s-a înregistrat niciun rezultat surprinzător. Cîteva formaţii, printre care Steaua Bucureşti, Metalist Harkov sau Zenit Sankt Petersburg au luat opţiuni serioase pentru calificarea în play-off în urma victoriilor obţinute în deplasare. Manşa a doua se va juca pe 6/7 august. Rezultatele înregistrate marţi: FC Basel (Elveţia) - Maccabi Tel Aviv (Israel) 1-0, Dinamo Tbilisi (Georgia) - Steaua Bucureşti (România) 0-2, Şahtior Karaganda (Kazahstan) - Skenderbeu Korca (Albania) 3-0, Austria Viena (Austria) - FH Hafnarfjordur (Islanda) 1-0, JK Nomme Kalju (Estonia) - Viktoria Plzen (Cehia) 0-4, Dinamo Zagreb (Croaţia) - Sheriff Tiraspol (R. Moldova) 1-0, FC Nordsjaelland (Danemarca) - Zenit St Petersburg (Rusia) 0-1, PAOK Salonic (Grecia) - Metalist Harkov (Ucraina) 0-2, PSV Eindhoven (Olanda) - Zulte Waregem (Belgia) 2-0, Olympique Lyons (Franţa) - Grasshopper Zurich (Elveţia) 1-0

Juve începe noul sezon în deplasare

Juventus Torino, deţinătoarea titlului, va începe sezonul 2013-2014 al campionatului Italiei la 25 august, în deplasare, pe terenul Sampdoriei Genova, conform calendarului Seriei A. În această primă etapă, AC Milan se va deplasa la nou-promovata Hellas Verona, în timp ce Napoli va întîlni Bologna, iar Inter Milano va juca acasă cu Genoa. Primul mare derby al campionatului va avea loc în etapa a doua, cu meciul Juventus-Lazio, la 1 septembrie. Etapa a treia, din 15 septembrie, va fi marcată de întîlnirea Inter Milano - Juventus.

Steaua, lider în clasamentul invincibilităţii

Steaua Bucureşti ocupă poziţia fruntaşă într-un clasament al cluburilor cu cea mai lungă serie de invincibilitate în campionatele ţărilor care au cucerit o cupă europeană, ierarhie în care Real Madrid şi FC Barcelona nu figurează între primele 10, conform unui studiu realizat de soccerlens.com. Steaua Bucureşti ocupă primul loc în acest top cu 104 meciuri fără înfrîngere, disputate între 17 august 1986 şi 9 septembrie 1989. În acea perioadă, Steaua Bucureşti a cîştigat 5 titluri consecutiv, înainte de a fi detronată de Dinamo Bucureşti în sezonul 1989-1990. Pe locurile 2 şi 3 figurează Celtic Glasgow (62 meciuri fără înfrîngere între 20 octombrie 1915 şi 21 aprilie 1917) şi respectiv AC Milan, cu 58 de meciuri fără înfrîngere între 26 mai 1991 şi 21 martie 1993. În Top 10 urmează Benfica Lisabona (56 meciuri), FC Porto (53), Ajax (52), Arsenal (49), Juventus (49), etc.

Man. United, învingătoare la Hong Kong

Manchester United, a cîştigat cu scorul de 5-2 (3-0) meciul amical de fotbal disputat la Hong Kong în compania echipei locale Kitchee, ultimul pe care campioana Angliei l-a disputat în cadrul turneului său asiatic. Golurile învingătorilor au fost marcate de Welbeck (16), Smalling (22), Fabio (26), Januzaj (47) şi Lingard (80). Pentru gazde au înscris Lam (53) şi Alkande (69). Antrenorul David Moyes a ţinut pe bancă mai mulţi jucători de bază, între care Rio Ferdinand, Robin van Persie şi Ryan Giggs, în timp ce atacantul Wayne Rooney, nu a mai participat la turneul asiatic al echipei sale, întorcîndu-se în Anglia din cauza unei accidentări. Manchester United va disputa următorul amical pe 6 august în Suedia, în compania echipei AIK Stockholm.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40