TERIFIANTA POVESTE A DEMONULUI DESCOPERIT IN APROPIERE DE BUCURESTI

Emil Străinu povesteşte în una din cărţile sale o întîmplare pe care a trăit-o chiar el şi care ţine de paranormal. Întîmplarea are loc în apropierea Bucureştiului, într-un cartier mărginaş. Se făceau săpături pe una dintre străzi. Un muncitor, de vîrstă medie, săpa un şanţ, pe o căldură insuportabilă.
La un moment dat, a găsit sub pămînt, mai multe cioburi de sticlă şi o statuetă mică, din sticlă neagră, reprezentînd un demon. Un adevărat demon, care avea coadă, coarne şi un trident în mînă. Fericit că a descoperit o mică comoară, bărbatul a plecat la prima terasă care i-a ieşit în cale, cu scopul de a o vinde pentru a-şi cumpăra o tărie. La toată această întîmplare a participat o persoană, numit Dica.
Dica locuia în apropierea locului unde se făceau săpături şi a asistat la această descoperire. La terminarea săpăturii, muncitorul îl roagă pe Dica să-l împrumute cu cîţiva bani, pînă a doua zi. Spera să vîndă bibeloul şi să facă rost de bani. A doua zi, Dica trecînd pe lîngă staţia de tramvai, a constatat că o persoană fusese lovită de tramvai şi murise. Persoana în cauză era chiar prietenul său, muncitorul. Lîngă cadavru, Dica a găsit micul demon, învelit într-o batistă.
Bărbatul a recuperat bibeloul şi a plecat spre casă, gîndind că tocmai tramvaiul cu numărul 13 îl omorîse pe prietenul său. Nu avea cum să-şi mai recupereze banii împrumutaţi, aşa că s-a gîndit, la rîndul său, să vîndă bibeloul. După un timp, Emil Străinu, împreună cu mai mulţi ziarişti se aflau pe terasa unei berării. Bătrînul Dica, care-l cunoştea pe scriitor, s-a apropiat de masa acestora şi le-a arătat statueta, cu gîndul de a o vinde şi de a cîştiga un ban.
La masă se aflau Constantin Duica, ziarist, şi Vasile Ichim, director al ziarului Dimineaţa. Cei doi s-au arătat interesaţi de bibelou şi au început o adevărată licitaţie pentru acesta. Cei doi au dat bătrînului bani, cît să-şi poată cumpăra o sticlă de ţuică şi bibeloul rămîne la profesorul Duica. De aici, începe paranormalul în această poveste. La scurt timp, profesorul Duica a murit într-un accident de maşină, iar cîteva luni mai tîrziu, s-a stins şi directorul ziarului Dimineaţa, Vasile Ichim. Cauza oficială a morţii – infarct.
Emil Străinu a început o anchetă pe cont propriu, contrariat de cele întîmplate. A aflat cu stupoare că bătrînul care recuperase statueta din staţia de tramvai, de la locul accidentului, pe nume Dica, fusese găsit mort pe stradă, după ce băuse cîteva pahare, la o cîrciumă din apropiere. Directorul revistei Paranormal, Ianculescu, a aflat şi el această poveste a micului demon şi a încercat să recupereze statueta. La scurt timp după ce a obţinut-o, a murit şi el, într-un accident de maşină.
Întîmplările de mai sus şi personajele sînt reale, există martori care le pot confirma, iar seria morţilor ciudate legate de bibeloul care reprezenta un mic demon a fost relatată de Emil Străinu într-una din cărţile sale, întrebîndu-se el însuşi dacă mai poate fi vorba despre coincidenţă sau hazard în astfel de întîmplări? Emil Străinu îşi încheie povestea, spunînd că micul demon fusese reperat de o cunoştinţă a sa, mult mai tîrziu, în vitrina unui anticariat de pe Lipscani. Scriitorul spune că nu a mai fost interesat de statuetă, după tot ce s-a întîmplat.
RTV.NET












