Tara care are trei Capitale

Majoritatea statelor lumii au o singură Capitală. E drept, există și destule excepții. De exemplu, Nauru, cunoscută în mod oficial sub denumirea de Republica Nauru, este singura țară din lume fără o Capitală desemnată oficial. La polul opus, există un stat cu trei Capitale. Da, ați citit bine… trei!
Africa de Sud este singura țară din lume cu trei Capitale. Spre deosebire de restul statelor, Africa de Sud nu are o Capitală predefinită legal, de către Constituție. Puterea este divizată în trei orașe diferite. Astfel, Parlamentul este situat la Cape Town (Capitala legislativă), Curtea Supremă la Bloemfontein (Capitala juridică) și Președintele stă în Pretoria (Capitala administrativă).
În mod ciudat, nici unul dintre aceste orașe nu este așezarea cu cel mai mare număr de locuitori din Africa de Sud. Principalul oraș ca număr de locuitori din țara situată în Sudul „Continentului Negru” este Johannesburg, cu aproape 12 milioane de oameni.
Curiozități despre Africa de Sud
- 11 limbi oficiale sunt recunoscute de către Guvernul Sud-african, astfel: afrikaans, engleză, zulu, xhosa, swazi, ndebele, sotho de sud, sotho de nord, tsonga, tswana, venda;
- Africa de Sud are una dintre cele mai tinere populații din lume. De exemplu, vîrsta medie a locuitorilor din Africa de Sud este de 27 de ani, comparativ cu 47 în Germania;
- Primul transplant de inima umană din lume a fost realizat în 1967 de către Christian Barnard pe Louis Washkansky la Spitalul Groote Schuur din Cape Town, Africa de Sud;
- Africa de Sud este singura țară din lume care a abandonat de bunăvoie programul nuclear.












