În acest an 9 mai va fi sărbătorit în linişte. Noul virus coronar a obligat lumea să se autoizoleze. În Moldova festivităţile au fost amînate. Însă pentru majoritatea locuitorilor ţării aceste lucruri nu vor schimba Ziua Victoriei. Aceasta este o parte a memoriei, care palpită nu în marşuri sau pe tribune, ci în milioane de inimi.

Cine a fost în Berlin ştie: acolo, chiar în centrul oraşului, la cinci minute de drum pînă la Reichstag, la Porţile Brandenburg şi Gara Centrală, acolo unde sînt înmormîntaţi ostaşii sovietici, se află Memorialul Tiergarten. Asupra lui se înalţă statuia soldatului. Puşca nu o ţine în mîini, ci pe umăr, ca simbol al sfîrşitului războiului. Iar pe postamente, pe ambele părţi ale monumentului şi renumitelor colonade sînt instalate două tunuri şi două tancuri T 34-76. Ele au participat la cucerirea Berlinului. Mai puţin se cunoaşte faptul că unul dintre tancuri, instalat la Memorialul Tirgarten, cu numărul 300, are origini moldoveneşti.

În total au fost 21 de tancuri. O coloană de tancuri „De la muncitorii Moldovei Sovietice”. Această inscripţie şi acum albeşte pe confratele tancului „300”, instalat în centrul memorialului din Cineşeuţi. Din acest sat al raionului Rezina, în anul 1944 a răsunat apelul ca toată lumea să contribuie la producerea noilor tancuri pentru a izgoni duşmanul. În toată republica oamenii au contribuit. După cum afirmă istoricul Boris Şapovalov, au fost adunate douăzeci de milioane şi jumătate de ruble. Potrivit timpurilor noastre, acestea ar echivala cu miliarde! Pe aceşti bani au fost produse „tancurile moldoveneşti”.

E de mirare, nu?! Nemţii încă nu au fost alungaţi din Moldova, ulterior vor avea loc lupte grele pe platoul din Şerpeni, forţarea sîngeroasă a Nistrului, operaţiunea Iaşi-Chişinău… Una din acele „zece lovituri ale lui Stalin”. Toate acestea ţin de viitor, dar oamenii deja îşi aduceau contribuţia la viitoarea victorie.

În anul trecut, pe fundalul acutizării acţiunilor militare în estul Ucrainei şi încercărilor de a organiza tratative în formatul Normandia, în Germania au răsunat voci care cereau demontarea tancurilor de la memorialul Tiergarten. „Monumentul onoarei”, astfel se traduce denumirea memorialului, a fost apărat chiar de berlinezii de baştină. Şi guvernul federal i-a susţinut…

În anul 2019, asupra Europei s-a abătut încă un val de distrugere şi profanare a monumentelor în cinstea ostaşilor eliberatori. În Polonia acest val a fost deosebit de puternic după adoptarea în 2017 a „legii decomunizării”. Ea presupunea demontarea monumentelor care simbolizau comunismul sau alt regim totalitar şi permitea autorităţilor locale demontarea a 230 de monumente ale ostaşilor sovietici, situate în afara înhumărilor. În oraşul leton Limbaži au demontat monumentul marinarilor sovietici. În Bulgaria vandalii se distrează vopsind monumentul ostaşilor eliberatori din centrul Sofiei în culorile benzilor desenate americane. Ameninţarea planează şi asupra renumitului Alioşa din Plovdiv. În capitala Austriei indivizi necunoscuţi au turnat vopsea pe monumentul ostaşilor eliberatori de pe piaţa Schwarzenbergplatz… În această primăvară, la începutul lunii aprilie, în Praga, a fost demontat monumentul mareşalului Ivan Konev. Monumentele în memoria victoriei asupra fascismului au devenit o monedă de schimb în jocurile politice, în discuţiile despre istorie, iar atitudinea faţă de ele – un indicator al viciilor sociale.

A curs vopseaua şi pe monumentele ostaşilor sovietici din Moldova. Au răsunat şi cerinţe de a demonta tancurile. Unul a fost dus. Cel care era situat pe teritoriul brigăzii de infanterie motorizată Ștefan cel Mare din Chişinău. Localnicii ţin minte cum enormul T-34 era tîrît pe străduţele înguste din centrul capitalei spre Muzeul ocupaţiei sovietice, sub pază sporită. Cînd ministrul apărării Anatol Şalaru, cunoscut părtaş al desovietizării, a decis să demonteze încă un tanc - ИС-3, din Corneşti, lui, pur şi simplu nu i s-a permis. Dacă ştirile despre demontarea monumentelor din Europa de Vest indignau, aici, tentativele unor asemenea acţiuni au fost curmate de un baraj de împotrivire.

Este o realitate: în Moldova este vie memoria despre Marea Victorie. Despre cei care au eliberat lumea de fascism cu preţul propriilor vieţi. Ea este în fotografiile de pe pereţii apartamentelor şi caselor, în albumele cu fotografii, în sărbătorile de masă şi marşuri, în lucrul asiduu al organizaţiilor de cercetare, în monografiile istorice. Este amintirea despre cei 400 de mii de moldoveni care au luptat pe fronturile celui de al Doilea Război Mondial, despre milioanele care au apropiat victoria, rămînînd la casele lor şi adunînd bani pentru tancuri, pentru a respinge duşmanul. Este o amintire tacită şi adîncă. Ca vocea maternă, care răsuna în copilărie. Iar buneii şi taţii care au trecut prin focul războiului au fost primii de la care am aflat despre el.

Presiunea asupra acestei memorii în Moldova este fără precedent. Aici se încearcă nu doar devalorizarea şi ştergerea mai multor pagini de istorie, aici este rescrisă istoria. Insistent, pe parcursul a mai mult de douăzeci de ani. Mai mulţi politicieni, ideologi, anumiţi istorici pun la îndoială însăşi existenţa statului moldovenesc. Şi cu atît mai mult, nu doresc să accepte contribuţia Moldovei Sovietice la victoria asupra fascismului.

Principala „armă” în arsenalul acestor „reformatori” – Pactul Molotov-Ribbentrop. Ei îl extrag din contextul istoric şi încearcă să egaleze comunismul şi fascismul. E o manipulare cinică şi, judecînd după impactul redus, puţin eficientă. Ea este anihilată de fapte care nu pot fi contestate.

Intenţiile celui de al Treilea Reich au inspirat alte state, nu Uniunea Sovietică. Marea Britanie, Franţa şi Italia au semnat acorduri cu Germania încă în anul 1938. Cunoscuta conspiraţie de la Munchen presupunea împărţirea Cehoslovaciei. De facto, acesta a fost punctul de pornire spre cel de al doilea Război Mondial. Europa contempla în tăcere cum Hitler captura puterea. SUA considerau că el este capabil să distrugă Uniunea Sovietică. Fascismul s-a maturizat în Europa, prin neîmpotrivirea şi cochetările ei. Însă faţă de Europa manipulatorii moldoveni nu au pretenţii. Înţelegerile statelor europene cu Hitler nu se înscriu în ideologiile propagandiştilor molipsiţi de fobii şi ură.

Ei chiar s-au încumetat să contrapună Ziua Victoriei cu Ziua Europei. Sărbătorile, cu acelaşi conţinut, impregnate cu sîngele a 70 de milioane de victime acelui război groaznic. O tentativă stupidă de a distruge ceea ce nu poate fi distrus…

În acest an ziua de 9 mai va trece în linişte. Noul coronavirus a obligat lumea să se autoizoleze. Însă lipsa marşurilor şi cuvîntărilor nu pot anula Ziua Victoriei. Ea este parte a memoriei enorme și eterne, care trăieşte nu la tribune, ci în inimile milioanelor de oameni. Şi în „tancul moldovenesc” de la memorialul Tiergarten, a confratelui său de la Cineşeuţi şi alte zeci de simboluri de fier ale voinţei şi bărbăţiei, care sînt pe drumurile şi pieţele din întreaga noastră ţară.

Alina NEJENCU