SUA/ALEGERI: DEZBATERE FURTUNOASA INTRE DEMOCRATII CLINTON SI SANDERS

Hillary Clinton și Bernie Sanders, cei doi rivali la nominalizarea democrată pentru prezidențialele din 8 noiembrie, s-au confruntat joi seară într-o dezbatere furtunoasă înaintea alegerilor primare de marți, 19 aprilie, din statul New York, considerate cruciale pentru cîștigarea competiției democrate, transmit AFP și Reuters.

Într-o confruntare în care și-au pus reciproc la îndoială judecata și experiența, Clinton și Sanders s-au atacat pe teme ca Wall Street, controlul armelor, încălzirea climatică, gazele de șist, salariul minim, asigurările de sănătate, politica externă, într-o serie de schimburi verbale care a făcut evidentă presiunea în creștere asupra lor, dar care pare puțin probabil să schimbe dinamica cursei.

Cei doi democrați s-au întrerupt frecvent unul pe celălalt, discuția devenind la un moment dat atît de încinsă, încît moderatorul CNN a fost nevoit să intervină. 'Dacă țipați unul la celălalt, publicul nu vă va putea auzi pe niciunul dintre voi', i-a avertizat Wolf Blitzer, în timpul dezbaterii desfășurate la Duggal Greenhouse, în fostul șantier naval din cartierul new-yorkez Brooklyn.

Chiar în debut, Bernie Sanders, foarte combativ pe tot parcursul discuției, a atacat-o pe Hillary Clinton pentru 'lipsa tipului de judecată de care avem nevoie, pentru a fi președintele de care avem nevoie'. Sanders a amintit că fosta senatoare a votat pentru intervenția militară în Irak, pentru acorduri comerciale 'dezastruoase' și a denunțat finanțarea campaniei dnei Clinton cu milioane de dolari de pe Wall Street, prin intermediul Super PAC-urilor (comitete de acțiune politică).

'New-yorkezii au votat de două ori să fiu senatoarea lor. Președintele Obama a avut destulă încredere în judecata mea pentru a-mi cere să fiu secretarul său de stat', a replicat dna Clinton. Ea l-a acuzat din nou pe Sanders că face promisiuni nerealiste, atacîndu-l și pentru că se opune ca victimele să îi poată da în judecată pe fabricanții de arme de foc.

În schimb, senatorul de Vermont a pus sub semnul întrebării relațiile dnei Clinton cu Wall Street și insistența sa de a spune că a luptat împotriva marilor bănci pe cînd era senatoare. 'Asta s-a întîmplat înainte sau după ce ați primit mari sume de bani pentru a ține discursuri? Trebuie să fi fost foarte, foarte contrariați de ce le-ați spus', a ironizat el.

După încheierea celor două ore ale confruntării, analiștii companiei Brandwatch de monitorizare a social media au consemnat că Bernie Sanders a strîns 173.000 de menționări pe Twitter, dintre care 55% pozitive, iar Hillary Clinton 191.000, dintre care 54% negative.

Dna Clinton, senatoare de New York în două mandate, între 2001-2009, are un avans de 13,8% puncte în sondaje în fața senatorului de Vermont, născut chiar în Brooklyn.

Miza primarelor din statul New York este considerabilă: 291 de delegați democrați (dintre care 44 superdelegați), a doua 'recoltă' după California.

Fostul secretar de stat are nevoie de un scor favorabil în New York pentru a pune capăt seriei de șapte succese ale lui Sanders din ultimele opt competiții electorale. Hillary Clinton speră într-o victorie consistentă, care să-i aducă un avantaj decisiv și nominalizarea fără probleme pentru prezidențialele din toamnă. Fosta Primă Doamnă dispune în prezent de peste 1.700 de delegați, cu circa 600 mai mulți decît rivalul său. Pentru obținerea nominalizării democrate, un candidat are nevoie de voturile a cel puțin 2.383 de delegați.

După dezbaterea de joi seara, Hillary Clinton va pleca pentru a-și face campanie sîmbătă în California.

Contracandidatul său se îndreaptă spre Vatican, unde va susține un scurt discurs vineri la o conferință pe teme sociale, economice și de mediu. Deși a declarat că i-ar fi 'plăcut mult' o întîlnire cu papa Francisc cu acest prilej, programul nu prevede o astfel de ocazie. Bernie Sanders va reveni la New York pentru a-și continua campania duminică.

Sursa: Agerpres

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:26
02.02.25 - 14:37
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
02.02.25 - 14:32
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:55
03.02.25 - 12:52
01.02.25 - 12:21
01.02.25 - 12:28
02.02.25 - 14:40