SUA se opun oricăror strămutări ale palestinienilor în Fîşia Gaza

Statele Unite rămîn împotriva oricărei strămutări forţate a palestinienilor pe fondul ameninţării unei ofensive militare majore a Israelului la Rafah, în Sudul Fîşiei Gaza, a afirmat, Joi, Antony Blinken, într-un apel telefonic cu omologul său egiptean, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Secretarul de stat american a reafirmat "poziţia clară a preşedintelui Joe Biden potrivit căreia Statele Unite nu sprijină o operaţiune militară majoră la Rafah şi respingerea de către Statele Unite a oricărei strămutări forţate a palestinienilor din Fîşia Gaza", a declarat purtătorul său de cuvînt, Matthew Miller, trecînd în revistă discuţia cu ministrul egiptean Sameh Shoukry.
Armata israeliană a bombardat Joi Fîşia Gaza, într-un moment în care Statele Unite ameninţă că vor opri livrările de arme către Israel, în cazul unei ofensive majore în oraşul suprapopulat Rafah, la frontiera cu Egiptul.
Blinken "a exprimat, de asemenea, sprijinul Statelor Unite pentru redeschiderea punctului de trecere Rafah şi pentru continuarea livrărilor de ajutor umanitar care este urgentă", a adăugat Miller.
Marţi, Armata israeliană a desfăşurat tancuri la Rafah şi a preluat controlul trecerii frontierei cu Egiptul, blocînd principala poartă de intrare pentru convoaiele de ajutor umanitar către teritoriul palestinian asediat.
Blinken a mulţumit, de asemenea, Egiptului pentru medierea sa în negocierile pentru încetarea focului în Fîşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor deţinuţi de Hamas.
Directorul CIA, William Burns, care a fost puternic implicat în discuţii, se întoarce Vineri în Statele Unite, a afirmat, la rîndul său, un purtător de cuvînt al Casei Albe, John Kirby.
Potrivit acestuia, ”părţile nu şi-au rezolvat divergenţele, dar Statele Unite nu abandonează nici o speranţă că discuţiile vor conduce la un acord”.












