SUA. Cu un Congres divizat, pe Joe Biden il asteapta ”zile negre”

Miercuri, republicanii au cîștigat un al 218-lea loc în Camera Reprezentanților SUA, cucerind o majoritate redusă în Camera inferioară după alegerile de la jumătatea mandatului, în timp ce democrații păstrează controlul Senatului, scrie COURRIER INTERNATIONAL, potrivit RADOR.

La mai bine de o săptămînă de la alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite, republicanii au cîștigat oficial, Miercuri, 16 Noiembrie, cele 218 de locuri necesare pentru a obține majoritatea în Camera Reprezentanților, asupra căreia își recapătă controlul „după doar patru ani de absenţă”, relatează „New York Times”.

Dacă numărătoarea continuă pentru șapte locuri, victoria reprezentantului Mike Garcia (California) a permis GOP (Grand Old Party) să cîștige această „majoritate subțire”, aducînd un epilog „tîrziu, dar important” alegerilor intermediare. Este „un sfîrșit oarecum dezamăgitor pentru republicanii Camerei, care au sosit în ziua alegerilor cu predicții grandioase despre un val roșu”, comentează ziarul citat.

Rezultatul de Miercuri „inaugurează o nouă eră” în țară, cu un Congres divizat, democrații păstrînd majoritatea în Senat, mai scrie „New York Times”.

La rîndul său, „Washington Post” evocă o „demonstrație de forță a democraților”, care au păstrat Camera superioară și „au evitat la limită” o răsturnare mai mare în Camera inferioară, lăsînd liderii republicani „să se înfrunte pentru a ști cine este în de vină și cine ar trebui să ducă partidul înainte”.

”Partidul Președintelui pierde aproape întotdeauna locuri în timpul alegerilor de la jumătatea mandatului, iar republicanii au încercat să facă din alegerile din acest an un referendum asupra Președintelui Biden și a economiei, deoarece prețurile au atins cel mai ridicat nivel din ultimii patruzeci de ani. Cu toate acestea, sondajele efectuate la urne indică faptul că democrații au reușit să exploateze furia provocată de pierderea accesului la avort și să distragă atenția de la oponenții lor în cursele cheie”.

Intrarea în funcție a noilor aleși, în Ianuarie, „va pune capăt la doi ani de control democratic unificat la Washington și nu va rata ocazia de a complica a doua jumătate a mandatului Președintelui Biden”, notează „Washington Post”.

Preluarea Camerei de către republicani amenință să „anuleze șansele unei legislații majore” în următorii doi ani, marja lor îngustă „riscă să alimenteze diviziunile în cadrul partidului”, iar Joe Biden este de așteptat să stea „în defensivă”, în timp ce liderii conservatori promit că vor investiga Administrația sa, anticipează, la rîndul său, „Wall Street Journal”.

Prin urmare, democrații au la dispoziție doar „cîteva săptămîni pentru a-și îndeplini cît mai multe dintre prioritățile lor”.