SUA au deblocat 100 milioane de dolari pentru a ajuta China si alte tari in lupta impotriva noului coronavirus

Statele Unite au deblocat 100 de milioane de dolari pentru a ajuta China şi alte ţări în lupta împotriva epidemiei provocate de noul coronavirus, a declarat Vineri secretarul de stat american, Mike Pompeo, relatează AFP, scrie agerpres. Washingtonul ”este pregătit să cheltuiască pînă la 100 de milioane de dolari din fonduri deja existente pentru a ajuta China şi alte ţări afectate, atît direct cît şi prin intermediul altor organizaţii multilaterale, pentru a ţine sub control şi a combate noul coronavirus”, a afirmat şeful diplomaţiei americane într-un comunicat de presă.

”Această promisiune – cu sutele de milioane de dolari donaţi cu generozitate de sectorul privat american – arată prezenţa americană puternică în răspunsul la această epidemie”, a adăugat Mike Pompeo, un critic constant al Beijingului pentru probleme legate de drepturile omului.

Secretarul de stat a amintit că Statele Unite au ”facilitat transportul a aproximativ 16 tone de material medical acordat poporului chinez, inclusiv măşti, halate, tifon”. ”O mărturie a generozităţii poporului american”, a menţionat el.

Donald Trump a declarat Vineri că Beijingul ”acţionează foarte profesionist” în lupta împotriva epidemiei provocate de noul coronavirus, care a infectat peste 30.000 de persoane în China continentală. Dintre acestea 636 au decedat, potrivit unui ultim bilanţ oficial.

01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
02.04.26 - 13:48
07.04.26 - 14:46
01.04.26 - 00:02
01.04.26 - 00:05
02.04.26 - 13:49
01.04.26 - 00:07
09.04.26 - 00:03
04.04.26 - 13:37
03.04.26 - 13:13
06.04.26 - 12:04
02.04.26 - 13:50
04.04.26 - 13:34
03.04.26 - 13:11