Stirile sportive

Luptătorii moldoveni nu au obţinut nici o medalie la CE

În ultima zi a Campionatului European de lupte, sportivii din Moldova au avut evoluţii modeste, scrie publika.md. Luptătorii de stil greco-roman, Tudor Gaivan, Andrian Mocanu şi Ion Luchiţa au fost eliminaţi după primele confruntări. Deoarece au pierdut de la viitorii finalişti, Mocanu şi Luchiţa au luptat în recalificări, însă şi acolo au fost învinşi, ratînd şansa de a cuceri medalii. Astfel, după ce la ultimele două ediţii ale Campionatului European luptătorii moldoveni au obţinut trei medalii de bronz şi una de argint, în acest an sportivii nu au ajuns pe podium. Cele mai bune rezultate la Campionatul European din Georgia le-au obţinut patru sportivi. Mihai Sava, Alexandru Chirtoacă, Piotr Ianulov s-au clasat pe locul cinci la lupte libere, iar Victor Ciobanu a ocupat aceeaşi poziţie la luptele greco-romane. "Locul cinci tot este bine pentru noi. Astfel de rezultate la Campionatul European la o probă olimpică sînt foarte bune", a declarat preşedintele FM de lupte, Victor Peicov. Moldova a fost reprezentată la Campionatul European de lupte de 14 sportivi, nouă luptători de stil liber şi cinci de stil greco-roman.

 

Lucescu şi-a prelungit contractul cu Şahtior

Antrenorul român Mircea Lucescu şi-a prelungit cu doi ani contractul cu echipa de fotbal Şahtior Doneţk, a anunţat campioana en titre a Ucrainei. Acest nou angajament pune capăt numeroaselor zvonuri care au circulat în ultima perioadă, referitoare la viitorul tehnicianului român. În vîrstă de 67 ani, Mircea Lucescu o antrenează pe Şahtior Doneţk din anul 2004, cucerind cu gruparea de pe "Donbass Arena" 6 titluri de campioană naţională, 4 Cupe şi 4 Supercupe ale Ucrainei, precum şi Cupa UEFA, în anul 2009. “Cînd am discutat despre contract, nu s-a pus niciun moment problema banilor. Deoarece acest aspect nu a fost important nici pentru mine şi nici pentru Mister. Am fost interesat de un singur lucru important: această echipă a atins potenţialul său maxim sau poate face un pas înainte? Mister mi-a replicat simplu: “Îi iubesc pe fanii noştri, îi iubesc pe jucători, cred în secunzii mei. Sînt convins că, împreună cu clubul, unindu-ne eforturile, vom fi capabil să atingem noi performanţe”, a dezvăluit patronului lui Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov.

 

Vettel a cîştigat Marele Premiu al Malaeziei

Campionul mondial, Sebastian Vettel, a cîştigat dramatic Marele Premiu al Malaeziei. Pilotul german a smuls victoria după o luptă acerbă cu Mark Webber. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de britanicul Lewis Hamilton. Victima startului de la Sepang a fost Fernando Alonso, care şi-a avariat aripa din faţă după ce l-a lovit din spate pe Vettel. Spaniolul a fost nevoit să abandoneze imediat după începerea turului doi. Retragerea prematură a pilotului Scuderiei Ferrari a transformat cursa într-o luptă acerbă pentru victorie intre Vettel şi Webber. În ciuda startului perfect al lui Vettel, australianul a devenit lider după prima intrare la boxe şi şi-a păstrat prima poziţie pînă cu 10 tururi înainte de final, atunci cînd germanul l-a depăşit după un duel memorabil. După două etape ale Mondialului de Formula 1, Sebastian Vettel este lider în clasamentul general al piloţilor. Următoarea rundă a Campionatului Mondial va avea loc pe 14 aprilie, în China.

 

Aguero, în vizorul lui Real Madrid

Transferat de la Atletico Madrid la Manchester City în 2011, internaţionalul argentinian Sergio Aguero (42 selecţii, 17 goluri) ar putea fi principala ţintă ofensivă a clubului spaniol de fotbal Real Madrid pentru sezonul viitor. Gruparea madrilenă ar fi abandonat, se pare, ideea de a-l achiziţiona pe Radamel Falcao, focalizîndu-şi atenţia asupra atacantului lui "Citizens", autor a 13 goluri de la debutul sezonului. Recent, Aguero fusese anunţat la Barcelona pentru a suplini o posibilă plecare a lui David Villa. În cazul venirii lui Aguero, Real va renunţa fie la Higuain, fie la Benzema.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40