Stirile sportive

Barca, prea puternică pentru Milan
FC Barcelona s-a calificat, marţi seară, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 pe AC Milan, în manşa a doua a optimilor de finală. Golurile catalanilor au fost marcate de Lionel Messi (5, 40), David Villa (55) şi Jordi Alba (90). În tur, la Milano, italienii cîştigaseră cu scorul de 2-0. În manşa a doua, Milan s-a apărat aproape pe toată durata partidei şi a început să joace mai avansat doar atunci cînd catalanii au înscris al treilea gol. De remarcat, la scorul de 1-0, în minutul 39, Niang de la Milan, scăpat singur cu portarul Valdes, a trimis mingea în bară. După 70 de secunde, Messi a dus scorul la 2-0.
“Messi a binecuvantat revenirea Barcei”
Presa spaniolă de miercuri celebrează revenirea fantastică a echipei FC Barcelona, care a reuşit calificarea în sferturile Ligii Campionilor în faţa formaţiei AC Milan, după 0-2 în tur, şi îl laudă pe argentinianul Lionel Messi, autorul a două goluri în victoria cu 4-0 obţinută în retur. "Leo a fost din nou erou. La cel mai important meci de pînă acum al sezonului, argentinianul nu a lipist la apel", scrie Marca. Cotidianul citat subliniază că "Barca a revenit" după o serie mai puţin reuşită, eşecul din turul cu AC Milan şi meciurile pierdute cu Real Madrid. El Pais subliniază că "generaţia cea mai strălucitoare a Barcei a avut o revenire spectaculoasă". Publicaţia AS speră la o finală Real Madrid - FC Barcelona în Liga Campionilor, după ce ambele formaţii spaniole au reuşit reveniri spectaculoase şi calificarea în sferturile Ligii Campionilor. "Altă noapte magică pentru istorie", scrie El Mundo Deportivo, care notează că "Messi a binecuvîntat revenirea de care Barça avea nevoie".
În Italia, Gazzetta dello Sport deschide ediţia cu "Lecţia lui Messi" şi se referă la argentinian ca la un jucător "uriaş". Corriere dello Sport subliniază că "FC Barcelona a fost prea mult pentru AC Milan" şi remarcă "show-ul lui Messi". Corriere della Sera scrie că "Messi a pus capăt visului milanez", în timp ce La Repubblica subliniază că "Messi a trimis AC Milan în infern".
Cu cele două goluri marcate marţi seară, Messi (58 reuşite) l-a depăşit pe olandezul Ruud van Nistelrooy (56) în clasamentul celor mai buni marcatori din Liga Campionilor, începînd din perioada 1992-1993 şi începînd cu faza grupelor. Messi este al doilea în acest clasament, în urma lui Raul (Al Sadd), cu 71 goluri.
Galatasaray a eliminat-o pe Schalke
Galatasaray Istanbul a ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după victoria cu 3-2 obţinută marţi seară în Germania, la Gelsenkirchen, în faţa formaţiei Schalke 04, în manşa a doua a optimilor de finală. Au marcat: Roman Neustadter 17, Michel Bastos 63, respectiv Hamit Altintop 37, Burak Yilmaz 42, Umut Bulut 90+5. În tur, scorul a fost egal, 1-1. Pentru Schalke, nu au putut juca Huntelaar şi Ciprian Marica, ambii fiind accidentaţi. Hamit Altintop a înscris împotriva fostei sale formaţii, cu un şut de la peste 25 de metri. În tribunele stadionului Veltins Arena au fost foarte mulţi fani turci, rezidenţi în Germania. La oaspeţi, Didier Drogba, cîştigător al Ligii Campionilor cu Chelsea anul trecut, a jucat tot meciul.
Olympiakos, campioană a Greciei, pentru a 40-a oară
Cu 5 etape înainte de încheierea campionatului de fotbal al Greciei, Olympiakos Pireu şi-a asigurat titlul de campioană, al 40-lea din palmares, după ce a obţinut o victorie detaşată, cu 3-0, în faţa formaţiei AEK Atena, în cadrul etapei a 25-a. Cu 21 de victorii, 3 egalităţi şi o singură înfrîngere, Olympiakos are acum avans 16 puncte mai mult decît Asteras Tripolis, nemaiputînd, aşadar, fi ajunsă. Echipa din portul capitalei Greciei şi-a sărbătorit, coincidenţă fericită, tot duminică a 88-a aniversare de la crearea clubului, victoria împotriva uneia dintre marile rivale, AEK, fiind obţinută după o dublă a lui Avraam Papadopoulos (minutele 13 şi 56) şi un alt gol marcat de algerianul Djamel Abdoun (62).












