STEFAN GATCAN A CISTIGAT ALEGERILE DIN HINCESTI

Partidul Socialiștilor va mai avea un mandat în Parlament. Candidatul PSRM, Ștefan Gațcan, a învins la alegerile parlamentare noi din circumscripția nr. 38: Hîncești, acumulînd cel mai mare număr de voturi.

După procesarea tuturor proceselor-verbale, Ștefan Gațcan a acumulat 5.539 de voturi. Acesta este urmat de candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Olesea Stamate, pentru care și-au dat votul 4.554 de alegători.

Candidatul Partidului Democrat, Ion Mereuță, a acumulat 1.810 de voturi, candidatul indepedent Grigore Cobzac – 1.792, iar candidatul Blocului electoral Unirea, Dorin Chirtoacă, a acumulat 346 de voturi.

La scrutinul de duminică au participat 14.401 de votanți, rata de participare constituind 23,33%. Cîștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne.

Ștefan Gaţcan este de meserie medic obstetrician-ginecolog. Acesta este conferențiar, profesor universitar, doctor în științe medicale și ecograf. A fost director al Institutului Mamei și Copilului din 2012 și pînă la începutul anului 2016. În prezent este directorul general al Centrului Medical Extramed, pe care l-a fondat în anul 1999. Este angajat și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

CEC a stabilit pentru data de 15 martie desfășurarea alegerilor parlamentare noi în Hîncești, după ce deputatul democrat Alexandru Botnari a renunțat la mandatul cîștigat în această circumscripție, în favoarea celui de primar al municipiului Hîncești, obținut în urma turului doi al alegerilor locale din 3 noiembrie.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40