Statul Israel parcurge o criza constitutionala istorica din pricina planului de reforma judiciara

Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a avertizat, Duminică, că ţara se confruntă cu ”o criză constituţională istorică” din cauza unui plan contestat de reformă judiciară şi a spus că intermediază discuţiile dintre părţile relevante, transmite Reuters.

Premierul Benjamin Netanyahu, aflat acum la al şaselea mandat, vrea să ţină sub control Curtea Supremă, pe care membrii coaliţiei sale religioase-naţionaliste o acuză să este depăşită şi elitistă.

Oponenţii planului, care au organizat Sîmbătă proteste la nivel naţional, spun că acesta ar paraliza independenţa Justiţiei, ar favoriza corupţia, ar anula drepturile minorităţilor şi ar priva instanţele israeliene de credibilitatea care ajută la apărarea faţă de acuzaţiile de crime de război în străinătate.

”Suntem în strînsoarea unui dezacord profund care ne sfîşie naţiunea. Acest conflict mă îngrijorează profund, deoarece îi îngrijorează pe mulţi din Israel şi din diaspora (evreiască)”, a spus Preşedintele Isaac Herzog într-o declaraţie.

Herzog, al cărui post nu are puteri executive şi este conceput pentru a unifica o societate israeliană adesea divizată, a spus că ”lucrează fără oprire, prin toate mijloacele, depunînd eforturi neîntrerupte cu părţile relevante, cu scopul de a crea o discuţie şi un dialog pe scară largă, atente şi respectuoase”.

”Mă concentrez acum pe două roluri critice pe care cred că le am în calitate de Preşedinte la această oră: evitarea unei crize constituţionale istorice şi oprirea rupturii continue în interiorul naţiunii noastre”.

În remarcile televizate de la reuniunea săptămînală a Cabinetului său, Netanyahu nu a făcut nici o menţiune despre eforturile lui Herzog.

Reformele judiciare, a spus el, au fost dorite de Guvernele anterioare de diferite forme politice ”şi nimeni nu s-a gîndit atunci să vorbească despre sfîrşitul democraţiei”.

Promiţînd ”o discuţie aprofundată” într-o Comisie parlamentară de revizuire în care opoziţia are reprezentare, Netanyahu a spus: ”Vom finaliza legislaţia de reformă care va repara ceea ce trebuie reparat, va proteja pe deplin drepturile individuale şi va restabili încrederea publicului în sistemul de justiţie".

 Yair Lapid, şeful de centru al opoziţiei, a respins astfel de afirmaţii, spunînd la Ynet TV: ”Ei (coaliţia) pretind că aceasta este o problemă constituţională”.

Dar şi-a exprimat şi deschiderea faţă de o măsură de reformă. În timp ce Netanyahu doreşte să împuternicească Knesset-ul cu 120 de locuri să anuleze unele hotărîri ale Curţii Supreme cu o majoritate de 61 de voturi, Lapid a sugerat ridicarea acestui prag la 70 de voturi, inclusiv 10 parlamentari de opoziţie.

Coaliţia lui Netanyahu controlează 64 de locuri. Lapid a mai propus un referendum: ”Ar fi rezonabil să mergem să ne consultăm cu oamenii înainte de a decide să transformăm Israelul democrat într-unul nedemocrat, nu?”

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40