Fie pîinea cît de rea, eu am economia mea!

Autor: Mihai CONȚIU

Zilele trecute, m-am revăzut cu un prieten de o viață, care a venit în turneu la Chișinău cu prilejul Reuniunii Teatrelor Naționale din România și Republica Moldova. Nu-i prima dată cînd vizitează Chișinăul. A tot venit în turnee și pe aici încă de acum vreo 25 de ani, dar mirările i-au rămas aceleași. Anume și despre aceste mirări am discutat cîteva ceasuri la un restaurant central. Aici vorbesc despre un restaurant cu prețuri destul de pipărate, asemănătoare cu cele din Belgia, Olanda, Austria, Franța ori Italia, dar care, surprinzător, nu duce lipsă de clienți numeroși.

Prețurile extrem de crescute în raport cu cele din alte Țări, adică la același nivel, l-au mirat mult pe prietenul meu, care a fost în turnee prin cam toate continentele – Europa, Australia, Africa și Asia. Într-o Țară săracă și asistată ca Republica Moldova, ”săracul moldovean bogat” își poate permite să meargă frecvent la restaurant și să-și cumpere mașini dintre cele mai scumpe. Nu doar prietenul meu despre care vorbesc, dar și alții care au vizitat Republica Moldova au fost uluiți de mulțimea de mașini scumpe pe care le au moldovenii.

În ceea ce privește mașinile deținute de unii moldoveni, am adus în discuție un caz concret cunoscut de mine, deși am auzit de situații similare de-a lungul anilor. Astfel, un moldovean care a lucrat în Europa, a revenit la Chișinău împreună cu soția și doi copii. Și-a cumpărat o mașină de 30 de mii de euro și locuiește, el și familia sa, la tatăl său, într-o cameră de cămin de 16 metri pătrați. Vă dați seama cît de lejer și-ar fi cumpărat o casă pe undeva cu acești bani? Mașina e mai prețioasă decît casa – mașina ți-o vede tot tîrgul cînd circuli cu ea, nu și casa, oricît de meschină ar fi. Culmea cruzimei: cumpărîndu-și o mașină cu 30 de mii de euro, îl presează pe tatăl lui ca să-și vîndă camera de la cămin de 16 metri pătrați ca să-i dea și lui partea de moștenire care i se cuvine deoarece mama lui a murit! Fără alte comentarii!

Paradoxul sărăciei moldovenilor cunoaște cele mai bogate reprezentări – moldoveanul nu moare de foame, se descurcă în orice împrejurare, chiar dacă are un salariu sau un venit oarecare mic, își cumpără lucruri țipătoare, ”trăiește bogat la vedere” și nu-i pasă de Țara lui în ansamblu, ci de posibilitățile pe care i le oferă o economie subterană despre care știe cam toată lumea. Fără să detaliez, aici mă refer la acea economie subterană cu tentacule în cam toate domeniile de activitate.

Economii subterane sunt cam în toate Țările lumii, chiar și în cele care plesnesc de prosperitate și democrație, numai că acolo e vorba, în general vorbind, despre traficul de droguri și armament, despre prostituție acolo unde nu-i legalizată ori alte forme de crimă organizată. Ca o paranteză, mărturisesc faptul că am luat cunoștință de modul în care funcționează, ”sub paravan semi-legal”, traficul de țigări din Republica Moldova și Ucraina în cîteva State europene populate de migranți români și moldoveni, dar asta de mult nu mai este treaba mea!

În Țările prospere și democrate, de regulă, Statul luptă împotriva economiei subterane. În Republica Moldova, însă, Statul a fost sau este complice ori neputincios în fața unei economii subterane, care este mai puternică decît Statul. La ora actuală, această economie subterană despre care scriu s-a instituit ”ca o necesitate” pentru majoritatea moldovenilor. Nu pot intra în detalii, însă am certitudinea că mult peste jumătate din populația Țării este dependentă de această economie subterană. Fără ea nu ar putea trăi!

La polul opus, după cum scriam și altă dată, se află acea clasă de moldoveni excesiv de onești și modești care trăiesc exclusiv din ceea ce cîștigă legal. Aici mă refer la mulți dintre pensionarii anonimii, la unii intelectuali care privesc neputincioși spre Sistem, la unii învățători, profesori și medici..., c-așa-i într-o Țară mioritică! C-așa-i și în România europeană!