SPIRIDON VANGHELI: 2013 A FOST ANUL COPIILOR

Scriitorul Spiridon Vangheli, sărbătorit în acest an la nivel oficial, spune că, de fapt, anul 2013 a fost anul copiilor, deoarece ei sînt sursa sa de inspiraţie şi îi dăruiesc noi forţe pentru a crea. În cadrul festivităţii prilejuită de încheierea Anului Spiridon Vangheli, autorul şi-a prezentat cartea „Eu Sunt Guguţă”.

„Titlul „Eu Sunt Guguţă” cred că îi va mobiliza pe copii să citească, deoarece cartea a fost inspirată din scrisorile scrise de ei. Cartea include dorinţele copiilor, visele şi isprăvile lor”, a menţionat Spiridon Vangheli.

Manifestarea a avut loc marţi, 17 decembrie, în cadrul Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici”, cu participarea copiilor din toată republica.

Premierul Iurie Leancă a ţinut să mulţumească scriitorului pentru efortul depus în educaţia noilor generaţii şi să-l felicite cu ocazia prezentării noii cărţi.

„Creaţia lui Spiridon Vangheli este o adevărată comoară pentru copii, ea reprezintă valorile noastre şi merită să fie apreciată de o lume întreagă”, a spus Claudia Balaban, directorul general al Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”.

Republica Moldova marcat oficial în 2013 Anul Spiridon Vangheli. Pe 14 iunie scriitorul a împlinit 81 de ani. Lucrările sale au fost traduse şi editate de edituri din SUA, Germania, Japonia, Ungaria, Finlanda etc. Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma de onoare Hans Christian Andersen, cu Premiul de Stat al Moldovei, cu Premiul Scriitorilor din România şi Ordinul Republicii.

Sursa: IPN

01.11.25 - 00:04
01.11.25 - 00:07
01.11.25 - 00:10
02.11.25 - 13:02
01.11.25 - 15:54
01.11.25 - 00:02
02.11.25 - 13:01
02.11.25 - 13:05
03.11.25 - 12:54
03.11.25 - 12:50
03.11.25 - 12:52
03.11.25 - 12:49
04.11.25 - 00:02
04.11.25 - 00:01
01.11.25 - 15:56