SPANIA ŞI ITALIA CER LA UNISON UNIUNEA BANCARĂ ŞI FORMEAZĂ UN GRUP DE LUCRU PENTRU COMBATEREA ŞOMAJULUI
Uniunea bancară şi fiscală, pe de o parte, şi măsurile luate pentru combaterea şomajului, de cealaltă, au fost cele două aspecte importante discutate luni de premierul spaniol Mariano Rajoy, cu omologul său italian, Enrique Letta, după cum au explicat aceştia la finalul reuniunii bilaterale de la Madrid. "Uniunea Europeană trebuie să facă mai multe", a spus Rajoy. "Uniunea bancară, uniunea fiscală şi uniunea politică trebuie să înregistreze progrese mai rapide", şi-a nuanţat el declaraţiile. La rîndul său, Letta a subliniat faptul că, în luna iunie, la Consiliul European trebuie să fie pusă în mişcare această uniune bancară. Vizita la Madrid a premierului italian, recent învestit în funcţie, are loc în cadrul turului european care l-a dus pe acesta la Paris, la o reuniune cu preşedintele Francois Hollande, precum şi la Berlin, unde a avut o reuniune cu omologul său, cancelarul Angela Merkel.