SONDAJ VOX POPULI – IUNIE 2021
În Parlament au șanse să acceadă PAS, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și PP Șor
Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegerile parlamentare, în Legislativ ar accede doar trei concurenți electorali: PAS, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și PP Șor. Sînt datele Vox Populi – iunie 2021, realizat de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova.
Potrivit studiului, pentru PAS ar vota 38,5% dintre numărul alegătorilor deciși, pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – 36,7%, iar pentru PP ȘOR – 6,9%.
Ceilalți concurenți electorali nu ar acumula numărul necesar de voturi pentru a accede în Parlament. Blocul lui Renato Usatîi ar obține doar 5,2%, PPDA – 4,4%, PDM – 1,4%. Formațiunea Democrația Acasă ar acumula 1,2 la sută din voturi, AUR – 1,1%, iar PUN ar obține mai puțin de un procent.
Maia Sandu și Igor Dodon se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor
Președintele țării, Maia Sandu, și liderul PSRM, Igor Dodon, se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor, ratingul lor fiind aproape egal.
Astfel, 32,9% dintre cetățenii deciși au spus că au cea mai mare încredere în Maia Sandu, iar 32,2% – în liderul socialiștilor, Igor Dodon. Președintele PCRM, Vladimir Voronin, se bucură de încrederea a 8,3 la sută dintre cetățeni, iar primarul de Bălți Renato Usatăi – de 4,8%.
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi este apreciată de către 4,6 la sută dintre cetățeni, iar Ilan Șor – de 4,1%. Edilul Capitalei Ion Ceban a acumulat 4% la capitolul încrederea cetățenilor, Andrei Năstase – 2,6%, președintele PAS, Igor Grosu și Ștefan Gligor sînt aproape la egal, acumulînd puțin peste 1%.
Cei mai mulți cetățeni vor ca autoritățile în primul rînd să le asigure salarii și pensii mai mari
Experții i-au întrebat pe respondenți ce trebuie de întreprins concret ca viața oamenilor din localitatea lor să devină mai bună? Aproape 32% dintre cetățeni au spus că trebuie de majorat salariile, pensiile și indemnizațiile, peste 25% susțin că este nevoie de realizat un control asupra prețurilor, de micșorat prețurile la produsele de primă necesitate, peste 23 la sută consideră că trebuie de redus șomajul, iar aproape 20% vor să fie dezvoltată infrastructura.
Lupta cu fenomenul corupției este considerată o prioritate doar de către 17% dintre respondenți, iar îmbunătățirea sistemului sanitar, de 15,7%. Totodată, cetățenii așteaptă să fie oprită migrația, aleșii locali să devină mai responsabili, iar cei mai puțini moldoveni așteaptă reforme sistemice.
Sondajul a fost efectuat în perioada 10–20 iunie 2021 pe un eșantion de 1167 de respondenți din 81 de localități. Marja de eroare este de 3%.