SOCIALIŞTII CER PRELUNGIREA TERMENULUI DE UTILIZARE A PAŞAPOARTELOR DE TIP SOVIETIC

Ieri, mai mulţi membri ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova alături de susţinătorii lor au mai organizat o acţiune de protest, de data aceasta, aşa se menţionează în comunicatul primit la redacţie, împotriva acţiunilor guvernării de a “lipsi de dreptul la vot practic cea mai vulnerabilă pătură a societăţii, oamenii în etate”.
“După ce i-au lipsit de pîine, de posibilitatea de a-şi procura alimentele necesare, de a achita facturile iarna, de posibilitatea de a-şi procura o haină, astăzi ei vor să-i lipsească de vot. Sînt 152 de mii de persoane pe care Guvernarea doreşte să-i înlăture din procesul de vot, deoarece ei ştiu că nici una din aceste persoane nu-i va vota. Aceşti oameni au construit întreaga ţară. Sînt medici, ingineri, pedagogi, bibliotecari – cei, care au pus bazele acestui stat, iar astăzi, cineva pur şi simplu îşi şterge picioarele de ei. Noi cerem să fie extins termenul de folosire a paşapoartelor de tip sovietic, pentru ca aceste persoane să poată vota şi în alegerile parlamentare, şi în cele locale, din 2015.”, a declarat deputatul socialist Ion Ceban.
Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM a ţinut să se adreseze nemijlocit conducerii “Registru”: “Rugăm să selectaţi alţi manageri, mai profesionişti, care ar putea organiza un proces eficient de activitate a secţiilor de paşapoarte, deoarece astăzi un om sănătos cu greu poate solicita sau depune acte, iar un bătrîn de peste 77 ani, sau un invalid – nu are nici o şansă să perfecteze actele necesare. Mai mult ca atît. Majoritatea din aceste persoane nu se pot ridica din pat, nu se pot deplasa nici pînă la uşă, mai cu seamă pînă la secţiile de paşapoarte. Este un genocid”.
Socialiştii au scandat: “Opriţi genocidul!”, “Nu vă bateţi joc de oameni!”, “Nu discriminării”, etc.












