SOCIALISTII AU INITIAT UN PROCES JUDICIAR IMPOTRIVA ANRE
Luni, deputaţii Partidului Socialiştilor, Ion Ceban şi Vasile Bolea, au depus o cerere prealabilă către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică în care îşi exprimă dezacordul categoric cu deciziile adoptate de ANRE la 18 iulie, 2015, cu privire la majorarea tarifelor la energia electrică şi gaze naturale, se arată într-un comunicat al formaţiunii. Socialiştii mai cer anularea deciziilor în cauză.
În context, După cum a menţionat deputatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Ion Ceban, deciziile contestate au fost adoptate cu încălcarea legislaţiei în vigoare, cum ar fi faptul că ANRE nu a publicat proiectele de decizie cu 30 de zile înainte de adoptarea lor, aşa cum o cere legea. „Cerem categoric ca aceste decizii să fie anulate”, a spus Ceban.
El a confirmat că PSRM intenţionează să organizeze acţiuni de protest de amploare şi să picheteze instituţiile publice din ţară, cerînd anularea deciziilor ANRE. „Nu vom tolera în continuare această situaţie, cînd hoţii se bagă în buzunarul cetăţenilor şi aşa săraci”, a declarat deputatul.
După afirmaţiile lui Ceban, în cazul în care ANRE nu-şi va anula deciziile din proprie iniţiativă, socialiştii se vor adresa în judecată şi vor obliga Agenţia pentru Reglementare în Energetică să compenseze din propriul buzunar prejudiciul cauzat cetăţenilor. “Conducerea ANRE poartă răspundere directă pentru executarea comenzilor politice ale oligarhilor de la putere”, a spus deputatul-socialist.
Tot el a menţionat că, plus la cele indicate, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va acorda asistenţă juridică fiecărui cetăţean, care va dori să atace decizia în instanţa de judecată. În acest scop, juriştii formaţiunii pregătesc cereri-tip de chemare în judecată şi o instrucţiune “pas cu pas” pentru consumatori.
Amintim că, săptămîna trecută, preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că formaţiunea pe care o conduce va cere convocarea unei şedinţe extraordinare a Parlamentului RM pentru audierea conducerii ANRE, a Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. „Deputaţii ar trebui să discute posibilitatea anulării deciziilor ANRE, precum şi posibilitatea de alocare a unor ajutoare materiale cetăţenilor social-vulnerabili ai ţării”, a spus Igor Dodon.
Totodată, liderul PSRM a declarat că deciziile Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică vor fi contestate de socialişti atît în instanţele de judecată din ţară, cît şi în cele internaţionale.
Partidul Socialiştilor a organizat deja două acţiuni de protest împotriva deciziilor ANRE cu privire la majorarea tarifelor la gaz şi energie electrică. PSRM este dispus să organizeze proteste civile non-stop la nivel de ţară, şi să instaleze orăşele de corturi, inclusiv în faţa sediilor organelor publice centrale şi locale, în primul rînd ANRE, Guvernului RM şi Parlamentului RM, precum şi lîngă oficiile partidelor de la guvernare. Cererea respectivă a fost deja depusă la Primărie.