SOCIALISTII AU DEPUS DOCUMENTELE LA CONSILIUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPTIE DIN CHISINAU

Ieri, 29 aprilie, reprezentanţii Partidului Socialiştilor au depus la Consiliul Electoral de Circumscripţie nr. 1 din Chişinău, actele necesare pentru înregistrarea candidatului PSRM pentru funcţia de primar general al capitalei, Zinaida Greceanîi, precum şi a listei de candidaţi la funcţia de consilier municipal din partea socialiştilor.
„Sîntem convinşi că înregistrarea noastră pentru cursa electorală reprezintă primul pas pentru înlăturarea lui Dorin Chirtoacă din postul de primar general. Sîntem cu toţii martorii haosului care s-a instaurat în capitală în ultimii cîţiva ani. Noi vom face ordine în Chişinău”, a declarat secretarul executiv al PSRM, deputat în Parlamentul RM, Vlad Batrîncea.
De asemenea, deputatul a mai declarat că la Consiliul Electoral de Circumscripţie nr. 1 din Chişinău au fost depuse documentele pentru înregistrarea „echipei de profesionişti, care nu va face politică în capitală, ci va face ordine în fiecare domeniu de activitate al municipiului”.
În opinia reprezentanţilor PSRM, numărul de ordine, care va reveni candidaţilor din partea Partidului Socialiştilor după tragerea la sorţi nu are importanţă majoră. „Nu asta are importanţă, ci faptul că Partidul Socialiştilor şi candidaţii din partea acestuia vor ocupa primul loc la aceste alegeri. Sîntem convinşi de acest lucru”, a mai adăugat Vlad Batrîncea.
Vă amintim: candidatura Zinaidei Greceanîi pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, precum şi lista candidaţilor pentru funcţia de consilieri locali au fost aprobate în cadrul şedinţelor organelor de conducere ale formaţiunii politice.












