SOARTA CHISINAULUI ESTE DECISA DE VINZATORII DE PATRUNJEL DIN SUBURBII
Aberaţii legislative moldoveneşti
Autor: Mihai CONŢIU
Nu este prima dată cînd scriu despre aberaţia legislativă care le dă dreptul locuitorilor satelor din suburbiile Chişinăului să voteze primarul Capitalei. Probabil că iniţiatorul acestei legi ori era mahmur cînd a ticluit-o, ori era vreun ţăran din suburbii cu veleităţi urbane şi din prima generaţie încălţată cu pantofi, aşa cum este Dorin Chirtoacă şi Mihai Ghimpu. Sau poate că avea o amantă în vreun sătuc dintre acestea ori nevasta şi puradeii erau pripăşiţi pe acolo şi îşi dorea să devină „votanţi de oraş”.
Nocivitatea acestei legi aberante a fost observată în urmă cu patru ani, cînd provincialii ignoranţi din suburbii au hotărît că Dorin Chirtoacă este cel mai tare din parcare primar ce i se cuvine Chişinăului. De fapt, atunci Chirtoacă a devenit primar prin hoţie, căci, după ce a constatat că a pierdut alegerile în faţa lui Igor Dodon, în zorii zilei de după încheierea procesului de votare, ca prin minune, „a găsit” cîţiva saci de voturi favorabile lui tot în aceste suburbii. Fiţi siguri că şi acum o să procedeze la fel!
Cei aflaţi în satele şi orăşelele suburbane habar nu au cu ce probleme se confruntă locuitorii Chişinăului zi de zi, iar asta din cauza unui primar incompetent ales de provinciali, nu de chişinăuieni. Dovadă stă faptul că locuitorii majoritari ai Chişinăului nu l-au ales pe Chirtoacă decît pentru primul său mandat. Pentru cel de-al doilea, l-au sancţionat, numai că el, aşa cum spuneam, a cîştigat cu ajutorul provinciei şi al voturilor furate tot de acolo. Pentru cei din suburbii, Chişinăul, pur şi simplu, este un mare oraş, dar şi un fel de centru al universului civilizat şi lipsit de probleme.
Ei compară WC-ul lor din fundul curţii cu „nemaipomenitul” confort al chişinăuienilor din apartamente sau vile. Unii fac această comparaţie în condiţiile în care lucrează în Chişinău şi sînt navetişti, alţii care vin să vîndă în pieţele (de fapt, în stradă) de pe aici pătrunjel, cartofi sau morcovi şi tot aşa. Faţă de drumurile şi potecile lor amărîte din satele sau orăşelele lor, gropile din Chişinău, reţeaua nenorocită de transport public, putoarea din pieţele agroalimentare, canalizarea infectă şi multe altele li se par o faţadă firească a civilizaţiei unei Capitale de ţară. În mintea lor, Chişinăul este un sat mai mare şi mai luxos decît al lor, în care, inclusiv prin dreptul de a vota primarul, chiar îşi impun stilul lor rural de viaţă pe străzile şi în întregul peisaj urbanistic al Capitalei, aşa cum o fac în politică ţăranii de la Coloniţa Ghimpu şi Chirtoacă, pe care nici proprii lor consăteni nu-i votează deoarece ştiu ce poame sînt.
Să zicem că ar avea o logică subordonarea edilitară faţă de Chişinău a suburbiilor, dar asta ar trebui să se oprească în punctul în care aceştia ar trebui să şi voteze primarul Capitalei. Dacă ei votează bezmetic, în necunoştinţă de cauză sau prin fraudă primarul Chişinăului, ar fi logic ca şi chişinăuienii să le voteze primarii din satele sau orăşelele lor. Fiţi siguri că cei din Chişinău ar fi mai drastici şi mai corecţi dacă ar fi să le voteze primarii lor, iar asta în comparaţie cu ignoranţa lor atunci cînd votează primarul Chişinăului!
Legislaţia care permite aşa ceva este flagrant de discriminatoare. De unde să ştie acela din satele Cheltuitori, Cruzeşti sau Grătieşti că Dorin Chirtoacă este un incompetent, un profitor, un coţcar politic şi un mincinos care face numai rău Chişinăului şi locuitorilor lui? Ei îşi imaginează că ar fi ceva de capul lui doar pentru că îl văd răcnind ca un descreierat pe la posturile de televiziune, fără să fie capabil să priceapă că, în realitate, este un membru al mafiei liberale subordonată clanului oligarhic al lui Vlad Plahotniuc. Ei habar nu au că Dorin Chirtoacă şi Ghimpu, unchiul său, consideră că Primăria Chişinăului este proprietatea familiei lor. Cei din suburbii n-au de unde să ştie că pentru cît s-a furat din averea municipiului Chişinău în ultimii ani Chirtoacă ar trebui să facă ani grei de puşcărie.
Cu toate aceştia, s-ar putea să facă marea greşeală şi să îl voteze iarăşi pe Chirtoacă, fie din ignoranţă crasă de tip rural, fie că sînt manipulaţi de mafia liberală din satele şi orăşelele lor, fie că vor fi plătiţi cu bani sau în natură ca să-l voteze.
Să fim bine înţeleşi: cele spuse pînă acum nu se doresc a fi o ofensă la adresa locuitorilor din suburbii, ci un semn de protest faţă de o lege aberantă care le dă nişte drepturi care nu li se cuvin şi pe care nu le pricep! Dacă Chirtoacă îi respecta pe aceşti oameni, nu-i ţinea cu morcovul şi pătrunjelul pe străzile Chişinăului, ci le deschidea pieţe volante în toate cartierele oraşului. Unde sînt pieţele agricole volante pe care le-a promis Chirtoacă? Un mincinos, dependent de mafia din pieţele agricole! Este legitim să amintim că prin votul lor cei din suburbii manifestă lipsă de respect faţă de locuitorii Chişinăului şi chiar o ofensă majoră adusă acestora. Cu ce drept moral, căci cel legislativ se vede că este abuziv şi discriminant?
Astfel, Chişinăul este blestemat de către aceşti provinciali ca să devină o groapă şi mai mare de gunoi, să semene, pînă la confuzie, cu cele mai înapoiate şi prăpădite sate. Pînă cînd? Poate de data aceasta schimbăm starea de lucruri?