SÎNT OBLIGATE SĂ INSTITUIE GHIŞEUL UNIC
Cincisprezece autorităţi emitente de acte permisive, printre care ministere, agenţii şi servicii, sunt obligate să instituie ghişeul unic. Pentru alte două autorităţi instituirea ghişeului unic este deocamdată doar o recomandare, transmite IPN cu referire la o decizie a Guvernului. „Prin ghişeul unic, la prima etapă, vor fi eliberate 57 de acte permisive – autorizaţii, certificate, avize. Procedura va fi simplă: întreprinzătorii solicită eliberarea unui certificat, iar dacă pentru obţinerea acestuia sunt necesare confirmări suplimentare sau avizul altor autorităţi, problema se rezolvă prin interacţiunea instituţiei la care s-a adresat agentul economic cu alte instituţii (prin internet). Cheltuielile de timp şi de bani ale solicitantului se reduc”, a explicat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei. Astfel, prin ghişeul unic va putea fi obţinută autorizaţia specială pentru transport, agrementul tehnic în construcţie, autorizaţia sanitar-veterinară, autorizaţia de fabricare a medicamentelor, certificatul privind gestionarea deşeurilor, permisul de tranzit, certificatul privind înregistrarea noilor produse alimentare şi altele. „Pe ultima sută de metri ne-a venit o solicitare de la Inspectoratul Fiscal ca să excludem din lista actelor permisive eliberate la ghişeul unic patenta de întreprinzător. Înţelegem temerile colegilor noştri de la fisc, de la CNAS. Dar trebuie să luăm în consideraţie şi faptul că 17 mii de cetăţeni aşteaptă şi ei simplificarea procedurilor şi eliminarea barierelor birocratice. Până la prezentarea pentru publicare a deciziei vom mai discuta, ca să identificăm un compromis rezonabil în această privinţă şi să nu discriminam agenţii economici”, a menţionat Valeriu Lazăr.