Situația de la centrala nucleară de la Zaporojie este pe muchie de cuţit
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a apreciat, Joi, că „siguranţa” centralei nucleare din Zaporojie, în Sudul Ucrainei, este „pe muchie de cuţit”, după ce în apropierea ei au explodat recent două mine, relatează France Presse, potrivit agerpres.
„Dacă nu acţionăm acum pentru a proteja centrala, norocul nostru s-ar putea schimba mai devreme sau mai tîrziu, cu consecinţe potenţial grave asupra sănătăţii umane şi mediului înconjurător”, a avertizat Grossi, într-un comunicat difuzat la Viena, unde se află sediul AIEA.
„Suntem pe muchie de cuţit în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea nucleare la centrala din Zaporojie”, cea mai mare din Europa, ocupată de trupele ruse din Martie 2022, a adăugat el, reiterînd temerile deja exprimate în mai multe rînduri de organizaţia sa.
Două explozii de mine terestre s-au produs în afara gardului care înconjoară uzina, prima în 8 Aprilie, iar cealaltă patru zile mai tîrziu, potrivit comunicatului.
Nu se ştie pentru moment ce a declanşat exploziile, a subliniat Grossi, care s-a întîlnit săptămîna trecută cu înalţi responsabili ruşi la Kaliningrad (Vestul Rusiei). El se deplasase cu puţin timp înainte la centrala din Zaporojie, pentru a doua oară de la începutul războiului în Ucraina.
Directorul AIEA a avertizat Joi, între altele, că uzina – unde se află şase reactoare nucleare – continuă să depindă de o singură linie electrică încă funcţională, ceea ce constituie „un risc major pentru siguranţa şi securitatea nucleară”.
O linie electrică de urgenţă avariată la 1 Martie nu a fost încă reparată, şi-a exprimat regretul AIEA, agenţie a ONU.
AIEA subliniază, de asemenea, că situaţia personalului în această centrală rămîne „complexă şi dificilă”, inclusiv din cauza penuriei de angajaţi.
Agenţia nucleară ucraineană Energoatom a comunicat, Joi, despre explozia unei mine ruseşti lîngă camera de control a unuia din reactoarele de la centrala Zaporojie, a transmis agenţia de presă Unian, citînd un comunicat al Energoatom.
„Ocupanţii ruşi continuă să transforme centrala nucleară de la Zaporojie într-o bază militară, amplasînd mine în jurul uzinei. Şi aceste acţiuni nu pot să nu aibă consecinţe”, avertizează Energoatom în comunicatul său postat peTelegram, în care indică faptul că o explozie a avut loc în apropierea camerei de control a reactorului IV.
„După cum au spus teroriştii nucleari înşişi, o mină a lor a explodat”, se arată în comunicatul citat.
Sunetul exploziei a fost auzit de angajaţii ucraineni care continuă să muncească la centrala nucleară din Zaporojie. Dar, potrivit Energoatom, ruşii „au încercat” să-i calmeze şi să acopere urmele deflagraţiei, astfel încît experţii AIEA prezenţi la faţa locului să nu vadă aceasta.
În pofida faptului că angajaţii ucraineni continuă să lucreze acolo, centrala de la Zaporojie se află sub controlul corporaţiei de stat ruse Rosatom.
După cum au relatat anterior media ucrainene şi internaţionale, Armata rusă a desfăşurat nu numai soldaţi înarmaţi, ci şi echipamente militare pe teritoriul acestei centrale nucleare din Sudul Ucrainei.
La sfîrşitul lunii Martie, după opt luni de negocieri fără rezultat, AIEA a renunţat la ideea creării unei zone demilitarizate în jurul centralei. Potrivit lui Rafael Grossi, agenţia caută acum o altă soluţie pentru a asigura siguranţa centralei nucleare din Zaporojie, notează postul de televiziune pe internet Nastoiaşcee Vremea, un proiect al Radio Free Europe/Radio Liberty şi Voice of America.