Un profesor de literatură engleză de la una dintre cele mai bune universităţi din România a hotărît ca, înainte de a ieşi la pensie, să adreseze un mesaj destul de usturător studenţilor, încercînd, pentru ultima dată, să “deschidă ochii digitali ai copiilor.”

“Pentru ce aţi venit aici?

N-aş vrea să strig la voi, pentru că n-are sens, oricum n-o să mă înţelegeţi. Nimeni nu are nevoie de voi aici, stînd aşa pe bănci, aşteptînd o minune şi privind plictisiţi înainte. Mergeţi acasă, pentru că pierdeţi timpul, vă pierdeţi viaţa! Universitatea e un loc pentru învăţat şi nu aveţi nici un drept să-l împuţiţi cu lenevia voastră. Dacă vreţi să învăţaţi, sînteţi bineveniţi. Dacă nu, ieşiţi afară, nimeni nu vă vrea aici.

Avem o ţară plină de imbecili cu studii superioare, care nici măcar nu ştiu că America e continent, nu ţară. Nu mai avem nevoie de fantome zombate care vin aici ca să-şi ia o diplomă. Diploma aia poţi s-o foloseşti doar atunci cînd se termină o anumită hîrtie în casă. Nu vă minţiţi pe voi înşivă: mai mult de jumătate dintre voi vor ajunge să lucreze la o fabrică sau într-un restaurant, pentru că sînteţi lenoşi şi aroganţi!

Sînteţi o generaţie aproape pierdută. Nu vă interesează nimic, în afară de telefoane şi computere şi stomacurile voastre. Aveţi o minte putrezită. Poate vă credeţi mai inteligenţi decît alţii, poate cîţiva dintre voi şi sînt dar restul, restul sînteţi toţi la fel de mediocri. Pentru asta aţi şi venit aici – să acumulaţi cunoştinţe, nu să putreziţi în bănci! Nu vă irosiţi unica şansă de a ajunge cineva. În epoca contemporană, unde informaţia digitală deţine puterea, iar mintea umană este folosită din ce în ce mai rar, voi puteţi să luaţi puterea în mîinile voastre, dar fără voinţă şi cunoştinţă, o veţi pierde foarte rapid.

Eu nu vreau să vă ţin morală pentru că ştiu cum e: să ţi se ţină morală cînd eşti tînăr şi simţi că toată lumea e la picioarele tale. Am fost şi eu pe acolo şi mi-e familiar sentimentul dat – nu contează ce studii faci, contează să ştii să te descurci. Dar nu e mereu aşa şi nimeni n-o să ţină cont de sentimentele voastre interioare sau de cît de bine puteţi juca cărţi sau jocuri video atunci cînd o să vă angajeze. Cunoştinţele vor fi pe primul loc, iar puterea fizică şi înfăţişarea pe-al doilea. 

Părinţii voştri nu vor trăi mereu, trebuie să realizaţi asta. Sînteţi maturi şi nu mai are rost să avem tabu-uri. Da, vor muri, şi veţi muri şi voi. Dar ei, în comparaţie cu voi, vor lăsa ceva în urma lor, ceva cu care vor, cu care trebuie să se mîndrească, şi acel ceva sînteţi voi. Dacă nu vreţi să puneţi mîna pe carte şi să vă schimbaţi spre bine, să acumulaţi ceva ce, în comparaţie cu excesul de hormoni şi prietenii de-o noapte, nu va dispărea niciodată, pentru voi, atunci faceţi-o măcar pentru părinţii voştri.

Faceţi-o pentru acele persoane care au muncit toată viaţa lor pentru ca voi să aveţi unde dormi, să aveţi ce mînca şi să-şi permită acel computer în faţa căruia vă pierdeţi zilele şi nopţile. Data viitoare cînd mergi la baie, priveşte în oglindă şi întreabă-te dacă părinţii tăi s-ar mîndri cu aşa odor. Eu nu. 

Sper ca următoarea noastră întîlnire să aibă loc într-o bibliotecă, nu restaurant fast-food. Rămîneţi cu bine.”