SENATUL SUA A BLOCAT O REZOLUȚIE DE A STOPA CAMPANIA MILITARĂ ÎMPOTRIVA IRANULUI

O rezoluţie care viza limitarea puterilor preşedintelui Donald Trump în războiul împotriva Iranului a fost respinsă în Senatul american, din cauza sprijinului puternic din partea majorităţii republicane pentru operaţiunea americano-israeliană.

La sfîrşitul lunii ianuarie, chiar înainte de izbucnirea conflictului, senatorul democrat Tim Kaine a introdus o rezoluţie pentru a „ordona retragerea forţelor armate americane din ostilităţile împotriva Republicii Islamice Iran care nu au fost autorizate de Congres”.

Dar iniţiativa sa a fost respinsă cu 53 de voturi împotrivă şi 47 pentru. Democratul John Fetterman, care susţine războiul, a votat împotrivă, în timp ce republicanul Rand Paul a fost singurul membru al partidului său care a votat pentru.

În faţa unui preşedinte care a extins controlul executivului asupra legislativului de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie 2025, Tim Kaine, alături de mulţi alţi parlamentari democraţi, a asigurat că doreşte să reafirme autoritatea Congresului, singurul organism împuternicit de Constituţia Statelor Unite să declare război.

Sursa: digi24.ro

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
01.05.26 - 11:40
03.05.26 - 12:42
02.05.26 - 02:01
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
04.05.26 - 21:28
03.05.26 - 12:45
05.05.26 - 11:49
03.05.26 - 12:44
04.05.26 - 17:27