SENATUL ROMANIEI ASEDIAT DE FOSTI KGB-ISTI SI NOMENCLATURISTI SOVIETICI

După Hadîrcă, și diplomatul sovietic Leancă vrea să se infiltreze în Parlamentul României

Pe data de 6 Decembrie, au loc alegeri parlamentare în România. Este încă o încercare dificilă pentru români. După alungarea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceaușescu, căreia românii îi erau adversari, în ultimii 30 de ani, aceiași români majoritari au devenit complicii ”urmașilor politici în democrația originală” ai lui Ceaușescu. ”Politica este modalitatea prin care cei fără principii îi conduc pe cei fără memorie”, nota Voltaire, iar noi, românii, am demonstrat din plin realitatea acestor spuse. ”În România, lingușirea și hoția sînt virtuți”, scria marele Caragiale, la Berlin, în 1905. Așa se și explică de ce românii majoritari l-au ales Președinte pe Ion Iliescu, deși acesta ordonase uciderea altor români! Așa se și explică de ce, pe parcursul a 30 de ani, românii au ales să fie guvernați de către cele mai abjecte și compromise figuri din eșaloanele 2 și 3 ale fostei nomenclaturi comuniste! După sacrificiile noastre însîngerate de după 21 Decembrie 1989, românii au votat ”ca niște slugi fericite că sînt cumpărate” figuri odioase ca și cele ale unora ca Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea etc.

Bucureștiul politic al zilelor de astăzi nu s-a rupt pînă la capăt de mult dispăruta tutelă a Moscovei sovietice. La ora actuală, la nivel politic decizional, România nu doar că nu a reușit să se lepede de toate lichelele comuniste ceaușiste corupte, de securiștii criminali și urmașii acestora, dar, prin intermediul celor mai corupte și antinaționale partide, permite, în anul 2020, infiltrarea și re-infiltrarea în Parlamentul de la București a unor foști nomenclaturiști sovietici și foști KGB-iști prin fostă lor asociere diplomatică sovietică. Aici mă refer la poetul moldovean Ion Hadîrcă, politic vorbind, și la politicianul și diplomatul, tot moldovean, ”KGB-istic vorbind”, Iurie Leancă.

 

Jurnaliștii români vor înlăturarea vechii nomenclaturi ceaușiste, dar nu semnalează penetrarea Parlamentului cu una sovietică și KGB-istă

Hadîrcă are deja o vechime de 4 ani în Senatul României din partea, se putea altfel?, formațiunii ALDE, condusă de Călin Popescu Tăriceanu, asupra murdăriilor antinaționale și corupte ale căruia nu are rost să mă aplec. Hadîrcă, rețineți, a fost cooptat, ”recrutat” în ”rețeaua politică ALDE” pentru a deveni, acum patru ani, senator de Vaslui, ceea ce s-a și întîmplat. Are Hadîrcă tangență cu Vasluiul exact cum o au cei 1.700 de moldoveni cu garsoniera în care au fost luați în spațiu ca să-și dobîndească cetățenia română! Nu voi insista prea mult asupra lui deoarece am tot scris atunci cînd a fost cazul!

Voi aminti, însă, că Hadîrcă este un fost nomenclaturist sovietic, membru al fostului PCUS din 1974, fost șef al Comsomolului și, în calitate de comunist sovietic devotat, după 1978, a ocupat funcții de răspundere cu afinități publicistice literare și în conducerea Uniunii Scriitorilor. Cea mai mare operă ”epică” a sa este poemul ”Carnetul comsomolistului”, pentru care a primit și Premiul Comsomolului ”Boris Glavan”, la fel ca și Nicolae Dabija, ca și… mulți alții, premiu despre care acum nu lasă ca să se vorbească. Păcat, doar aici și-a demonstrat tot harul lui poetic, ca să-l citez pe poetul Nicolae Esinencu!

Fiind un cadru sovietic de nădejde, firește că i s-a încredințat, începînd cu 1989, și conducerea ”mișcării de eliberare națională”. Ulterior, începînd cu 1991, ”avînd vînă sovietică de șef nemuritor”, a fost vicepreședinte al Parlamentului, consilier prezidențial al fostului Președinte Lucinschi (acela care, pe vremea URSS, mare barosan al CC al PCUS fiind, era și ”copilul” răsfățat al Kremlinului pentru bancurile cu români pe care le făcea pe seama românilor) etc. În fine senator român! Ca o paranteză, pentru că e vorba de un exemplu apropiat, comsomolistul șef Hadîrcă l-a exclus din Comsomol, în 1983, pe redactorul șef de acum al Moldovei Suverane, Ion Berlinski, pentru că nu era suficient de devotat politici sovietice comsomoliste.

După ce în ultimii patru ani ”și-a făcut treaba” ca senator pentru vasluieni, acum, Hadîrcă, vrea să fie și senatorul celor din Iași. De astă dată, și-a mutat fundul din barca ALDE în cea parcă mai sigură a Partidului Pro România a plagiatorului Victor Ponta. Aici măcar poate simți unda protectoare a lui Plahotniuc. Plahotniuc, pare-se că după modelul Ponta, a creat și Pro Moldova pentru finul Candu. În același timp, avem suficiente motive să credem că Plahotniuc și Ponta mai au mulți bani românești de împărțit în electorale de pe vremea cînd Ponta era premier. Ca o paranteză, precizăm că Plahotniuc este destul de interesat de alegerile din România. Nu de pomană ar susține el și o candidatură PSD-istă și la Buzău!

În circumscripția Iași, Hadîrcă e pe locul 2 în listă. A fost nevoit să-i cedeze locul 1 pe listă altui preferat de către Plahotniuc – Iurie Leancă, ex-premier de serviciu de-al oligarhului. E și ”normal” – Hadîrcă a fost nomenclaturist sovietic în sfera politică și doar adiacentă KGB-ului, pe linie, posibil, informativă, pe cînd Leancă a fost diplomat sovietic, o funcție pe care atunci nimeni nu o căpăta fără de jurămînt de credință față de acest puternic serviciu! Întrebați-l pe Băsescu! În plus, Leancă știe prea bine ”cu ce se mănîncă spațiul românesc”. În perioada Mai-Octombrie 1989, a fost secretar II la Ambasada URSS din București. Întîmplător? ”E și grea, e și frumoasă meseria de român”, cîntă interpretul român Mircea Rusu!

Întrebare capcană și retorică pentru jurnaliștii români și nu numai: De ce viitorul diplomat sovietic Leancă, născut din tată moldovean și mamă bulgăroaică, la studiile de la Moscova, a învățat limba maghiară ”ca să devină diplomat în România lui Ceaușescu”? Să nu-mi spună cineva că din pasiune pentru această limbă!

Interesantă ”revenirea lui Leancă la postul din România”! Și mai interesant va fi dacă el și Hadîrcă vor ajunge în Senatul României! Atunci vom vedea și puterea financiar-politică a lui Plahotniuc în circumscripția ieșeană! Atunci vom vedea ”puterea și chipul real” al unioniștilor moldoveni și români dacă îi vor vota!

Mihai CONȚIU

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40