SEFUL STATULUI A PARTICIPAT LA O NOUA SEDINTA A CENTRULUI UNIC DE COMANDA PENTRU GESTIONAREA CRIZEI CORONAVIRUS

Președintele Igor Dodon a participat la o nouă ședință a Centrului unic de comandă pentru gestionarea crizei coronavirus din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Şeful statului a discutat mai multe aspecte ale evoluției pandemiei COVID-19 în țara noastră.

“M-am adresat către Ministerul Afacerilor Interne cu îndemnul de a înăspri la maximum controlul asupra respectării regimului de carantină și de a-i pedepsi dur pe cei care îl încalcă, punînd în pericol astfel viața și sănătatea celor din jur.

Totodată, am făcut apel către populația țării să stea acasă, doar astfel putem evita contaminarea și răspîndirea acestui virus. Cu toții trebuie să dăm dovadă de responsabilitate pentru a depăși această situație fără precedent.

Din cauza crizei create, s-a decis sistarea totală a traficului aerian comercial de pasageri al Republicii Moldova cu alte țări, începînd cu ora 00.00, 17 martie. Se sistează și toate rutele feroviare de pasageri, iar din cele 81 de puncte de trecere a frontierei își vor continua activitatea doar 17: 11 – la hotar cu Ucraina și șase – cu România. Prin aceste puncte de trecere a frontierei va fi permisă doar deplasarea cetățenilor Republicii Moldova, persoanelor care au permis de ședere în RM, precum și posesorilor de pașapoarte diplomatice.

În context, vreau să menționez că magazinele alimentare și farmaciile nu vor fi închise. Nu trebuie să dați buzna la marketuri fiindcă riscați doar să va contaminați cu coronavirus dacă acestea vor fi supraaglomerate. Este doar o reacție de panică ce va amplifica răspîndirea virusului.

Totodată, în această situație este foarte important și aspectul economic al țării. Din acest considerent, săptămîna viitoare voi desfășura o ședință cu comunitatea de business, pentru a discuta cu ce pot fi ajutați agenții economici în situația de criză și cum pot ei contribui la depășirea acesteia.

În mod special, țin să aduc mulțumiri tuturor celor implicați în lupta împotriva coronavirusului: medicilor, angajaților Ministerului Sănătății, angajaților MAI, mass-media care relatează obiectiv situația, etc. Totodată rog mass-media care încearcă să facă trafic panicînd lumea, să înceteze să publice informații neverificate și să manipuleze opinia publică, fiindcă panica creată de știrile false poate provoca mult rău.

Am menționat că în funcție de evoluția situației din zilele următoare, se va decide dacă se impune sau nu declararea stării de urgență ca urmare a situaţiei provocate de pandemia de coronavirus. Am subliniat faptul că decizia cu privire la instituirea stării de urgență poate fi adoptată doar de Parlamentul Republicii Moldova, la recomandarea Președintelui țării sau a Guvernului”, a notat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40