SEFUL STATULUI A AVUT O INTREVEDERE CU DELEGATIA GERMANA A ASOCIATIEI PENTRU EUROPA DE SUD-EST (SOG), CONDUSA DE DL HANSJORG BREY, DIRECTORUL EXECUTIV AL ACESTEI ASOCIATII

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu delegația germană a Asociației pentru Europa de Sud-Est (SOG), condusă de dl Hansjörg Brey, directorul executiv al acestei asociații, care se află în Moldova într-o vizită de documentare.  La întrevedere a participat și E.S. Julia Monar, Ambasador al Republicii Federale Germania la Chișinău.

În cadrul dialogului, președintele a salutat împlinirea a 25 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Republica Federală Germania. Igor Dodon a pledat pentru amplificarea dialogului moldo-german în toate domeniile de interes comun. Șeful statului și-a exprimat convingerea că deschiderea în acest an a consulatelor onorifice ale RM din München şi Stuttgart va impulsiona semnificativ cooperarea bilaterală.

În cadrul întrevederii s-au discutat mai multe subiecte cu privire la politica internă şi externă a țării, acordînd o deosebită atenție situației socio-economice din țară, conflictului Transnistrean și altele.

Șeful statului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul politic constant al Germaniei în procesul de reglementare transnistreană și a salutat eforturile președinției germane în vederea reluării negocierilor în formatul „5+2” după o pauză de 2 ani şi în adoptarea Declaraţiei cu privire la negocierile de reglementare a conflictului transnistrean în formatul ”5+2”.

În alt context, Igor Dodon a accentuat asupra existenței unui potențial de cooperare enorm între statele noastre, în special în domeniul comercial-economic, care trebuie valorificat la justa valoare. Președintele a pledat pentru atragerea investitorilor germani în economia naţională. În acest sens Igor Dodon a propus organizarea în cel mai scurt timp a unui Forum economic moldo-german.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova