SECETA DIN BRAZILIA A SCOS LA LUMINĂ FIGURI UMANE ANTICE ASCUNSE DE 2.000 DE ANI ÎN APELE AMAZONULUI

Fețe umane sculptate în piatră acum 2.000 de ani au apărut în zonele stîncoase de pe malurile Amazonului, după ce apele fluviului s-au retras pînă la cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimul secol, informează Reuters.

Unele sculpturi au fost văzute în trecut, dar acum există o varietate mai mare, ceea ce îi va ajuta pe cercetători să le descopere originile, potrivit arheologului Jaime de Santana Oliveira.

Una dintre zone prezintă șanțuri netede unde băștinașii își ascuțeau săgețile și sulițele cu mult înainte de venirea europenilor.

„Sculpturile sînt preistorice sau precoloniale. Nu le putem data cu precizie, dar bazîndu-ne pe urmele prezenței oamenilor în zonă, credem că au între 1.000 și 2.000 de ani”, a spus Oliveira într-un interviu.

Zona stîncoasă se numește Ponto das Lajes și se află pe malul nordic al Amazonului, în apropiere de locul în care Rio Negro și Solimoes se varsă în fluviu.

Oliveira a spus că sculpturile au fost văzute pentru prima dată în 2010, dar seceta de anul acesta a fost și mai severă; apa din Rio Negro a scăzut cu 15 metri din luna iulie și a expus zone mari de rocă și nisip acolo unde înainte nu era nicio plajă.

„De această dată am descoperit nu doar și mai multe gravuri, ci chiar sculptura unei fețe umane cioplite în rocă”, a spus Oliveira, care lucrează pentru Institutul Național al Patrimoniului Istoric și Artistic ce supraveghează protejarea siturilor istorice din Brazilia.

Sursa: digi24.ro