Paradoxul bugetofag din transportul în comun

Autor: Mihai CONȚIU

Criza mondială declanșată de războiul din Orientul Mijlociu a declanșat un val imens de scumpiri la nivel planetar. Este o logică în faptul că, atunci cînd există mai puțin petrol și prețul benzinei și motorinei sare în aer, costurile absolut tuturor produselor să sară, de asemenea, tot în aer. Acest lucru se întîmplă, inevitabil, și în Republica Moldova. Pentru Republica Moldova, această criză energetică și de combustibil nu este o tragedie de natură să-i streseze atît de mult pe moldoveni încît să-i facă să dea buluc pe la cabinetele psihologilor ori psihanaliștilor, așa cum este ”la modă” prin Occident. Republica Moldova este deprinsă cu absolut tot felul de crize –  economice, politice, identitare, lingvistice etc. –, iar moldoveanul s-a născut, s-a maturizat și a îmbătrînit în multiple crize, căpătînd astfel imunitate, dar nu despre asta va fi vorba în rîndurile următoare.

Într-una din zilele însorite trecute, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat necesitatea majorării prețului biletelor de călătorie cu transportul în comun cu un leu. Toți au sărit în sus de revoltă invocînd tot felul de motive contra acestei scumpiri, dar nimeni nu a fost în stare să pună mîna pe adevăratele bube din spatele acestei majorări de preț. Ținînd seamă de criza mondială amintită, această scumpire are logică, însă este ilogică o practică bugetofagă întîlnită în troleibuzele și autobuzele din Chișinău și din celelalte orașe moldovenești.

Nu știu care este situația din alte Țări post-sovietice, însă vă garantez că Republica Moldova este singura Țară europeană în care, în troleibuze și autobuze, există taxatori. Este o ”ciudățenie” care îi miră pe toți străinii care ajung să circule cu transportul în comun prin Chișinău. Pe vremuri, am apucat și eu taxatorii din transportul în comun din București ori alte orașe, numai că aceștia nu erau plimbăreți printre călători ca să-i taxeze – la intrarea prin ușa din spate, în dreapta, era o cabină minusculă în care se afla taxatorul,  iar pasagerii care urcau prin ușile din față ori de la mijloc trimiteau bani din mînă în mînă pînă la taxator și tot așa primeau și biletul. Nu-mi mai amintesc anul, dar în transportul în comun din București s-a trecut la autotaxare cu mult înainte de 1989 – oamenii își cumpărau mai multe bilete de la diferite gherete și le compostau singuri în  tramvai, troleibuz ori autobuz.

Am citit că în Chișinău, în funcție de necesități, circulă între 300 și 340 de troleibuze și între 150 și 200 de autobuze. În consecință, cred că putem vorbi despre peste 500 de angajați pe post de taxator, dacă nu luăm în calcul faptul că fiecare taxator trebuie să aibă un altul de schimb, căci doar nu poate lucra non-stop un singur taxator pe un mijloc de transport. Din cîte citesc pe internet, salariul unui taxator pornește de la cel puțin 11.000 de lei lunar, la care se adaugă sporuri de vechime, ore suplimentare, lucrul în zilele de odihnă și alte facilități. Asta înseamnă circa șase milioane de lei lunar, dacă nu și mai mult. În plus, mai există și echipe de cîte trei controlori, care și ei, bănuiesc, sunt plătiți nu cu nasturi.

De ce sunt retribuiți acești oameni din banii călătorilor și cei ai Primăriilor? Din umanism? Din considerente politice electorale? Din teamă că vor exista mulți călători care vor circula ”pe blat”, adică fără bilet? Logic, economicos și civilizat ar fi ca să se treacă la sistemul de autotaxare, fie electronică, cu telefonul, fie manuală, prin compostarea unor bilete procurate în timp. Este suficient să fie păstrat un număr rezonabil de controlori de bilete, dar cîte unul, nu în grup de trei. Cu timpul, existența controlorilor îi va disciplina și pe călătorii care vor încerca să circule fără bilet.

Bineînțeles  că autoritățile se vor opune, invocînd pierderi financiare însemnate din cauza călătorilor iliciți, însă sunt absolut sigur că putem vorbi despre pierderi infinit mai mici decît milioanele de lei alocate salarizării taxatorilor despre care vorbim. În cazul dat, este vorba cumva de o ”moștenire sovietică” bugetofagă? Cu un astfel de sistem, cum pot avea pretenția Primăriile că se modernizează, să se europenizează? Voi ce credeți?