SCRIITORUL CONSTANTIN DRAGOMIR A ÎMPLINIT 65 DE ANI

Poetul, traducătorul şi editorul Constantin Dragomir a împlinit 65 de ani. S-a născut la 20 noiembrie 1948 în satul Marinici, raionul Nisporeni. În 1971 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, specializarea Jurnalistică. A fost redactor la Teleradio-Moldova, redactor-şef al Redacţiei pentru copii şi tineret la Editura „Literatura Artistică” („Hyperion”), director al Editurii „Făt-Frumos”, redactor-şef al Editurii „Prut Internaţional” şi director al Editurii „Dragodor”. În 1977 a debutat editorial cu volumul de versuri „Roua sufletului”. S-a afirmat mai mult prin literatura pentru copii. În 1980 editează prima sa carte pentru copii „Vrei să-ţi spun o poezie?”, urmată de volumele „Alt pămînt pe lume nu-i”, „Greul pămîntului”, „Toată lumea face baie”, „Colorăm – ne distrăm”, „Enciclopedia cu zîmbete” ş.a. Este autorul enciclopediilor pentru copii „Cartea cu minuni”, „Bunicuţa cu poveşti” şi „Copii şi păpădii”. A tradus din literatura universală clasică şi contemporană (Abe Kobo, Lewis Carrol, Maurice Careme, Vitezslav Nezval ş.a.). Constantin Dragomir este laureat al mai multor prestigioase premii literare.

05.02.26 - 14:02
07.02.26 - 12:04
02.02.26 - 17:24
04.02.26 - 11:20
05.02.26 - 14:03
02.02.26 - 12:56
03.02.26 - 12:03
01.02.26 - 05:07
05.02.26 - 09:16
01.02.26 - 05:06
06.02.26 - 12:15
01.02.26 - 05:09
04.02.26 - 11:21
08.02.26 - 00:26
04.02.26 - 11:14