„SARACA” LIDERA A PAS
Maia Sandu - şomeră de lux, păzită de bodyguard, cheltuieli cu partidul…
Personajul politic Maia Sandu, de fapt bărbata din ea s-a împlinit în toate alea bărbăteşti! Nu mai are curiozităţi şi dileme femeieşti „specifice”, drept pentru care, eliberată fiind, se poate concentra strict pe politica „treghilor politice ale ţării” făcute de mîntuială, despre care îi tot şuşotesc în Trompa lui Eustachio sponsorii sondajelor ei cu… fel de fel de sonde.
Primele semne ale bărbăţiei ei, stimulată de parcă i-au fost administraţi steroizi, a fost atunci cînd l-a îmbrîncit pe Andrei Năstase de la tribuna candidaţilor la Preşedinţie împotriva lui Igor Dodon. E fenomenală în acest spaţiu! A reuşit să ajungă la nişte tribune fără ca măcar să fie un idol feminin pentru bărbaţi şi nici unul pentru femei. „Ambigenita(li)tea” e ceva de speriat, mai ales cînd poartă în cîrcă Legea Antidiscriminare!
Cu toate ale bărbăteşti politice ale ei, i s-a dat de înţeles că e bine ca, în spaţiul public, să emită, nehormonal cu totul, şi o imagine feciorelnică, iconoclastă, care nu ştie „ce-i aia”, dar, totodată, e isteaţă ca o fată de popă de oraş. Chestia însă nu-i prea merge, căci este absolut imposibil să te lansezi în politică fără să fii şi un pic tîrfă. Asta v-o spune orice politolog ori politician exersat. De fapt, sugestiv şi indirect, i-a spus-o şi fostul Preşedinte român Traian Băsescu, cînd mai că n-a făcut-o „proasta satului” atunci cînd a decis să provoace căderea propriului Guvern, amintindu-i că „politica nu e o mănăstire de maici”.
După ce a demonstrat clar că nu e capabilă să conducă un Guvern, să gestioneze ţara la nivel de prim-ministru, această identitate umană precizabilă doar prin aparenţe vrea să devină şi Preşedinte de ţară. Probabil tot pentru vreo cinci luni. Este imposibil ca cei care-i gestionează imaginea să nu fi ajuns la concluzia că unica vocaţie a ei este cea de subaltern. Este limpede pentru oricine că este o creaţie artificială. Nu se poate renunţa la ea pentru că deja s-au investit mulţi bani, iar fluxul investiţional nu poate fi stopat acum.
Politologul şi deputatul Bogdan Ţîrdea (de rînd şi cu alţi analişti independenţi) a publicat un articol-raport documentat cu precizie despre uriaşele sume de bani provenite de la Fundaţia Soros şi alte organisme occidentale şi „filtrate democratic” prin diferite ONG-uri locale pentru promovarea Maiei Sandu şi a PAS. E bine să reţinem că din 2015, cu excepţia scurtei perioade cît a fost premier, Maia Sandu nu a avut un serviciu retribuibil. Chiar că ne-ar insulta inteligenţa dacă ar încerca şi acum să ne spună că trăieşte din economii, iar cheltuielile costisitoare cu partidul ar fi suportate din donaţii, suplimentar banilor bugetari alocaţi de Stat! PAS-ul încasează lunar bani de la stat ca partid parlamentar. Bani buni!!! Asistăm astfel la cea mai paradoxală situaţie: Cei mai vocali lideri ai opoziţiei de dreapta – Maia Sandu şi Andrei Năstase – sînt şomeri, „trăiesc din economii” şi partidele pe care le conduc sînt finanţate „prin subscripţii publice şi alte donaţii”.
Atît de mult şi-a supraevaluat importanţa încît în spaţiul public este păzită permanent de cel puţin un bodyguard. Dacă îndrăzneşte să spună că nici pe ăştia nu-i plăteşte, ea sau vreun „inginer protector” de-al ei, că uit că-i femeie ori bărbată!
Cînd Maia Sandu a mers la întîlnirea cu alegătorii din Hîncești ca „să şi-o lanseze” pe Olesea Stamate drept candidat la alegerile repetate din această circumscripţie, ea a fost păzită de un anume Gheorghe Ichim, după cum a scris telegraph.md. Potrivit sursei citate, numele acestui bodyguard a devenit cunoscut după ce Maia Sandu a fost surprinsă alături de el în Mai 2019. Anterior, Maia Sandu a fost văzut și cu alți bodyguarzi. Unul dintre ei era Vasile Popa, fostul bodyguard al lui Vlad Filat. Maia Sandu este însoțită mereu de bodyguard încă din anul 2016. Atunci, lidera PAS fiind în campanie electorală, a fost la Piața Centrală pentru a-și face PR, însoțită de același Vasile Popa. Ulterior, pe data de 1 Iulie 2018, în timpul marșului spre sediul PDM, Maia Sandu a fost deja însoțită de 3 bodyguarzi, iar printre ei și Vasile Popa, dar și Gheorghe Ichim. Și pe data de 26 August 2018, cînd au organizat un flashmob în centrul Chișinăului, Maia Sandu a fost însoțită de bodyguarzi. Atunci unul dintre bodyguarzi avea la el și un pistol. Cu toate acestea, în raportul de cheltuieli al partidului, Maia Sandu nu a menționat nimic, declarînd ulterior pentru presă că bodyguarzii ar face pentru ea voluntariat.
Deci, voluntariat? Deci, ne consideră cretini cu totul!
Virginitate în politică nu există, aşa cum vrea să ne convingă Maia Sandu doar prin vorbe, nu şi prin faptele care, metaforic vorbind, par mai curînd ale unei tîrfe de lux. O doare sub buric de finanţările altora, dar cînd e vorba de cele ale ei o face pe Alba-ca-Zăpada, de parcă noi n-am şti cît de mult s-au emancipat cei şapte pitici de cînd au creat un bloc electoral cu Ali Baba şi cei 40 de hoţi! Pomenim toate aceste lucruri pentru a se înţelege mai bine că este „o creaţie politică a cuiva din afară, cu finanţări tot din afară”. Maia a fost inventată de o „mişcare ocultă” care-şi imaginează că se luptă aiurea cu Rusia în detrimentul şi nenorocirea majorităţii moldovenilor de Stînga. Neoficial, Sandu s-a lansat efectiv în campania pentru alegerile prezidenţiale. Convinsă fiind că va ajunge în turul doi la o confruntare cu Preşedintele Igor Dodon, dorind să-şi atragă popularitate pe seama şefului Statului, săptămîna trecută l-a invitat la o dezbatere la postul public de televiziune, unde să discute, chipurile, despre activitatea Guvernului Ion Chicu. Dezbatere electorală în toată regula!
Poate greşim sau poate nu dacă spunem că participarea ei la alegerile prezidenţiale ar reprezenta, politic vorbind, ultimul ciclu mensual înainte de menopauza tot politică a Maiei Sandu!
Mihai CONŢIU