SANDU A BAGAT TARA INTR-O CRIZA PE TERMEN NELIMITAT

Maia Sandu a cîștigat Președinția prin promisiuni electorale mincinoase, toate dintre ele nefăcînd parte din cumulul de atribuții prezidențiale – declanșarea alegerilor anticipate, creșterea pensiilor și salariilor (pensie minimă de 2.000 de lei), crearea de locuri de muncă, modernizarea satelor, nivel de trai european, dezvoltarea agriculturii etc.

Printre altele, Sandu a spus că va fi ”garantul legii și al Statului de Drept”. Prin tot ce a făcut pînă acum, mai ales în contextul desemnării neconstituționale a unui candidat la funcția de prim-ministru, președinta ne-a demonstrat că este cel mai înverșunat adversar al legii și al Statului de Drept, al Constituției și al Parlamentului învestit legal, ca și ea în funcția de președintă.

Sfidînd fățiș orice normă constituțională, dar mai ales poporul înfricoșat de moarte în fața pandemiei care a cuprins Țara, luați de valul înșelător al victoriei prezidențiale, Sandu și PAS vor alegeri anticipate. Ei spun că reprezintă ”dorințele poporului”, ale unui popor în mijlocul căruia nu se duc de tema pandemiei, dar pe care vor să-l scoată la întruniri electorale și la vot.

Sandu și PAS se reprezintă exclusiv pe sine. Nu poporul, în unanimitate, a ales-o pe Sandu președintă, ci doar o parte a poporului mobilizat de aliații ei politici conjuncturali, aliați pe care i-a trădat la pachet cu alegătorii acestora. Acum, acei alegători, dar și cei care au fost adepții PAS, nu mai sunt ai ei și nu-i mai reprezintă!

În numele ”voinței inexistente a poporului”, Sandu vrea ”Guvernul ei” și alegeri anticipate. 14 deputați ai PAS terorizează efectiv Parlamentul și au transformat Constituția, pentru ei, într-o broșură cu reguli valabile pentru un bordel! 14 deputați îmbogățiți din doar ei știu ce, incompetenți și obraznici au impertinența de a declara că ”vorbesc în numele cetățenilor”! Cine sunteți voi, măi, Popșoilor, Groșilor, Litvinencilor și ceilalți să-i ”privatizați” pe cetățenii acestei Țări? Ăștia parcă sunt o sectă religioasă extremistă! Atît de cinstiți sunt, ei și Sandu, încît în loc să ceară cercetarea penală și ridicarea imunității lui Pavel Filip, l-au angajat pe post de valet politic!

Mă uit la chipurile lor, atunci cînd spun cele mai cinice minciuni în dialog cu oponenții, și văd nu doar ticăloșie, ci și o prostie fudulă absolut penibilă. Își ascultă interlocutorii cu aere de cunoscători, cu zîmbete tîmpe gen: ”Ce proști sunteți! Dacă ați ști ce știm noi…!”

Președinția josniciei și batjocorii spune că Guvernul interimar este al PSRM. Serios? Dar pe Ciocoi cine l-a învestit premier interimar? Dodon? Nu Sandu? Acum să vedeți cum va tot încerca să-și justifice Sandu eșecurile și în privința încetării Acordului prin care România trebuia să ofere Moldovei 100 de milioane de euro nerambursabile! Cu ce Guvern să discute România și partenerii externi dacă Sandu nu vrea să învestească nici unul cu puteri depline dacă nu ”îi aparține ei”? Urmează să vedeți, în curînd, cu cîte probleme se va confrunta Țara din cauza crizei politice, pe termen nelimitat, pentru că vrea alegeri anticipate cu orice preț! S-a gîndit cineva că din cauza ei nu vom avea un Guvern cu puteri depline mult și bine? În tot acest timp, Țara se va izola permanent pentru că partenerii externi de dezvoltare nu vor avea cu cine discuta!

Am ajuns deja în punctul în care moldovenii și Țara au doi călăi nemiloși – Maia Sandu și pandemia! Sandu vrea, cu prioritate, să înfrîngă poporul, mai apoi pe socialiști!

Mihai CONȚIU

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40