Autor: Iurie ROŞCA

De la un timp încoace tinerii mei prieteni, la fel de pasionaţi de lecturi menite să-i dumirească asupra lumii în care trăim, îmi tot sugerează cu insistenţă să fac nişte recenzii sau, mai curînd nişte impresii de lectură, ori poate expuneri pe scurt ale cărţilor pe care le citesc. Fireşte, nu-mi propun să trec în revistă tot ce reuşesc să parcurg din cărţile pe care le adun cu pasiune de zeci de ani. M-am obişnuit să le procur în librăriile de la noi sau din străinătate, iar de cîţiva ani buni coechipierii mei mai tineri mă ajută să le obţin din Internet, in versiunea PDF. După care le imprim ca studenţii, le copertez şi aşa sînt gata să le devorez cu creionul în mînă, subliniind tot ce mi se pare mai relevant, tezele la care revin atunci cînd am nevoie.

Şi aşa cum cea mai gravă, mai pestilenţială şi mai periculoasă boală a gîndirii comune în lumea de azi este liberalismul, voi încerca să prezint atenţiei cititorului cîteva cărţi vizînd acest subiect, ele făcînd parte din multitudinea devolume care apar în diverse ţări. Menţionez din capul locului că cititorii care se vor arăta dornici să primească aceste cărţi în format PDF, o pot face scriindu-mi pe facebook sau pe adresa mea electronică roscaiurieppcd@gmail.com. Unele sînt doar în engleză sau franceză, altele – şi în română sau rusă. Astfel, cei care se vor arăta deschişi spre depăşirea propriilor clişee de gîndire, a stereotipurilor, a locurilor comune, ziceţi-le cum doriţi, o pot face şi prin intermediul însuşirii temeinice a unor astfel de cărţi. Asta şi pentru că nu există o altă cale de a ieşi din cercul vicios al manipulării şi dezinformării, de a recăpăta independenţa intelectuală şi capacitatea de a raţiona profund decît concentrîndu-ne asupra unui efort de durată, care să ne împrăştie ceaţa din faţa ochilor.

În Republica Moldova, ca, de altfel, în întreg spaţiul ex-comunist şi chiar la scară globală, societatea este înlănţuită în chingile „paradigmei liberale”. Realităţile politice, economice, sociale, raporturile interumane, însăşi ideea de normalitate, de adevăr axiomatic, evident şi indiscutabil, se pliază pe această optică, inoculată în mentalul colectiv prin inginerii sociale complexe. Eu însumi am fost, preţ de vreo două decenii, purtătorul activ şi destul de vocal al acestei maladii de gîndire. Recunosc, a fost nevoie de timp, eforturi susţinute, lecturi asidui şi experienţă personală, inclusiv internaţională, pentru a realiza iniţial că ceva nu se leagă în felul meu de a vedea lucrurile, după care să urmeze un lung şi metodic exerciţiu intelectual de abandonare a propriilor prejudecăţi.

Aşadar, prima lucrare pe care v-o prezint aparţine lui Samir Amin şi poartă titlul „Virusul liberalismului. Războiul permanent şi americanizarea lumii”. Autorul este un reputat politolog şi economist franco-egiptean, cercetător al procesului globalizării, unul dintre teoreticienii neomarxismului şi fondatorii abordării lumii ca sistem. Este născut în 1931 şi reprezintă una dintre cele mai sonore voci ai acestui concept. Aşadar, consumatorii discursului politic de stînga se pot regăsi cu uşurinţă în lumea ideilor lui Samir Amin. Dar şi cititorii care se revendică a fi mai aproape de dreapta politică, cei care împărtăşesc un puternic sentiment al patriotismului, sînt ataşaţi ideii naţionale, tradiţiilor şi valorilor culturale autohtone au un bun prilej de a se convinge de justeţea tezei expuse pe larg în literatura academică mondială, care subliniază pe bună dreptate complementaritatea gînditorilor de stînga şi a celor conservatori în critica aspra liberalismului şi globalismului ca faţete ale unui nou tip de totalitarism, ca expresie a aşa-numitei „gîndiri corecte”, răspîndite la scara planetară după cel de-al Doilea Război Mondial şi în special după prăbuşirea sistemului comunist.

Vor urma prezentări ale unor lucrări semnate de notorietăţi de prim rang ale gîndirii conservatoare, ca, de exemplu, cartea americanului Paul Edward Gottfrired „After Liberalism. Mass Democracy in the Managerial State”, culegerea de articole aparţinînd celebrului filozof francez Alain de Benoist «Против либерализма» („Împotriva liberalismului”), dar şi volumul semnat de Immanuel Wallerstein „After Liberalism”, alături de ultima ediţie a cărţii semnate de Alecsandr Dughin ”Четвертый Путь» (o versiune actualizată, completată cu noi capitole, a lucrării „A patra teorie politică” pe care am avut onoarea să o traduc).

Samir Amin îşi începe introducerea astfel:

„Către sfîrşitul secolului douăzeci o boală a lovit lumea. Nu toată lumea a murit, dar fiecare suferă din cauza ei. Virusul ce a cauzat o adevărată epidemie a fost numit „virusul liberal.” Acest virus şi-a făcut apariţia cîndva în secolul al şaisprezecelea în interiorul triunghiului Paris-Londra-Amsterdam. Simptomele pe care le manifesta atunci păreau inofensive. Omul… nu doar s-a obişnuit cu el şi şi-a dezvoltat anticorpii necesari, ci şi a fost în stare să beneficieze de energia crescîndă pe care o provoca. Însă virusul a trecut peste Atlantic şi şi-a găsit un loc favorabil printre cei care, fiind lipsiţi de anticorpi, l-au răspîndit. Ca rezultat, maladia a căpătat forme extreme.

Virusul a reapărut în Europa către sfîrşitul secolului douăzeci, revenind din America unde suferise o mutaţie. Acum, fiind consolidat, el vine să distrugă un număr enorm de anticorpi, pe care şi-i dezvoltase europenii pe parcursul celor trei secole precedente. El a provocat o epidemie care ar putea deveni fatală pentru rasa umană, dacă nu va fi şi pentru cei mai robuşti locuitori ai ţărilor vechi care au supravieţuit epidemiei şi care finalmente ar fi capabili să eradicheze boala”.

Vorbind despre schizofrenia pe care a dezvoltat-o maladia respectivă, autorul aminteşte ce a însemnat supremaţia economismului în versiunea liberală. Oamenii „au trăit uneori ca HOMO OECONOMICUS, abandonînd pe seama „pieţei” responsabilitatea de a le reglementa „viaţa lor economică” în mod automat, iar uneori, în calitate de „cetăţeni”, depun în urnele de vot alegerile lor pentru cei care ar trebui să aibă responsabilitatea de a stabili regulile de joc pentru „viaţa lor politică”.

Vorbind despre viziunea „liberală”asupra societăţii, Samir Amin o defineşte astfel: „Eficacitatea socială este echivalată de către liberali cu eficienţa economică, ultima fiind confundată în schimb cu profitabilitatea financiară a capitalului. Acest tip de reducţionism exprimă dominaţia economicului… Gîndirea socială atrofiată derivă din dominaţia „economismului” împins pînă la extremă… Dezvoltarea unei pieţe generalizate (reglementată cît mai puţin posibil), şi democraţia sînt decretate a fi complementare una alteia. Chestiunea conflictului dintre interesele sociale exprimate prin intervenţia lor în piaţă şi interesele sociale ce dau sens şi le importă în democraţia politică nici nu sînt ridicate. Economia şi politica nu constituie două dimensiuni ale realităţii sociale, fiecare avîndu-şi propria autonomie, operînd în cadrul unei relaţii dialectice; economia capitalistă guvernează de fapt politicul, al cărui potenţial creator este eliminat. (sublinierea noastră – Iu R. ) ”.

Atenţie la ultimul citat. El de fapt spulberă orice iluzie, atît de în vogă pe la noi, precum că Moldova a ar fi un caz atipic, unde oligarhii, plutocraţii, cei cu bani grei, în sfîrşit, controlează jocul politic. Nimic mai fals. Societatea noastră reprezintă o versiune niţel mai caricaturizată şi colorată cu specific local a unei realităţi caracteristice tuturor „societăţile de piaţă”. Accentuez aceste aspecte din nevoia acută de a combate iluzia cvasigeneralizată, potrivit căreia debarcarea unor oligarhi şi înlocuirea lor cu alţii sau cu exponenţii acestora finanţai din umbră ar putea conduce spre edificarea unui regim mai just, mai echitabil şi mai prosper. Soluţia este una: separarea netă a politicului de economic, a businessului – de partidele politice şi procesul electoral. Ia o astfel de măsură poate fi impusă doar de o guvernare puternică, de oameni de stat cu vocaţie istorică, cu viziune largă, cu demnitate şi curaj. Adică, altfel zis, lucrurile pot fi schimbate din temelii doar în condiţii excepţionale, cînd o excepţie superbă ar putea confirma, - dar şi răsturna! - regula generală. A schimba nişte „piloţi orbi” cu alţii de aceeaşi factură ar însemna să se producă doar o schimbare de decor, de personaje, eventual, nu de esenţă.

În continuare autorul scrie:

„În aparenţă, cele mai „dezvoltate” ţări, cele în care politicul de fapt este conceput şi practicat în întregime în serviciul exclusiv al economiei (al capitalului, de fapt) – în mod evident, Statele Unite – sînt prezentate ca fiind „cel mai bun model” pentru toată lumea. Instituţiile şi practicile lor ar urma să fie imitate de către toţi cei care vor să fie contemporani cu scena mondială.

Nu există alternativă modelului propus, care este bazat pe postulate economistice, pe identitatea între piaţă şi democraţie şi subordonarea politicului economicului”.

Citatul are atribuţie directă la realităţile noastre. Ce altceva face clasa guvernantă de la Chişinău decît să imite cu slugărnicie şi ignoranţă modele „de import”, injectate în minţile lor debile de către centrele de influenţă occidentale? „American dream” în versiunea lui hollywoodiană şi „parcursul european” ţin loc de gîndire statală în creierii seci ai maimuţelor şi papagalilor local. Întreaga vînzoleală legată de edificarea unei societăţi imaginare a provocat doar dezastru. Altfel nici nu putea fi, atîta vreme cît sîntem guvernaţi de o cohortă de imitatori, lipsiţi pînă şi de un minim spirit critic, de orice urmă de pregătire intelectuală şi goliţi de cele mai elementare sentimente de solidaritate socială şi demnitate naţională.

Samir Amin mai precizează în legătură cu cele spuse mai sus:

„Altfel zis, afirmaţiile de mai sus au virtutea d a fi „adevăruri eterne” (adevăruri ale „Raţiunii”) revelate de către însăşi desfăşurarea istoriei contemporane. Triumful lor este asigurat, în special după dispariţia experimentului de alternativă „socialist”. Vom ajunge într-adevăr cu toţii, aşa cum s-a spus, la sfîrşitul istoriei. Raţiunea istorică a triumfat. Acest triumf înseamnă aşadar că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, cel puţin la modul potenţial, în sensul în care va fi anume aşa atunci cînd ideile ei fondatoare vor fi acceptate de către fiecare şi puse în practică pretutindeni”.

Altfel zis, autorul ne sugerează că de fapt sîntem cu toţii victimele unei imense iluzii, extinse la scară globală, sîntem captivii unei noi religii politice totalitare, soră geamănă cu „religia” care ne-a orbit minţile prin experimentul comunist. Printro ironie a soartei, seducţia unui „Paradis terestru” a migrat cu perfidie din paradigma comunistă în cea liberală, ultima versiune a acestui duplex de escatologii politice deosebindu-se doar printro eficienţă mai mare, datorată inclusiv predilecţiei spre hedonism a omului „căzut în istorie” din universul tradiţional.

Fiind fascinaţi de acest miraj social, care se îndepărtează mereu ca linia orizontului după orice cilul electoral, nu avem nici o şansă să realizăm că de fapt ne aflăm întro continuă şi din ce în ce mai vertiginoasă cădere întrun hău, căruia nu i se vede fundul, oricît de mult ne-am continua prăbuşirea. Tocmai de aceea cărţile cum este cea pe care o prezint aici pot avea darul dezvrăjirii, a trezirii din starea de paralizie mentală şi psiho-emoţională, a revenirii la interpretarea coerentă, sistemică, organică a realităţii. Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Lui, şi ar fi un mare păcat să nu valorificăm darul suprem de care dispunem. Am orbecăit destul prin hăţişurile liberalismului, prin coclaurile unui capitalism imaginar şi al unei democraţii iluzorii. Iar ieşirea din acest labirint se deschide doar celor care devin conştienţi de virusul pe care îl poartă de multă vreme şi fac eforturi sincere, puternice şi susţinute de a-şi depăşi maladia. Şi, poate, de a-i ajuta şi pe alţii să scape de această hibă de o gravitate mortală.

P.S.: Precizez pentru doritorii de a intra în posesia cărţii lui Samir Amin „Virusul liberal” că dispun doar de versiunile engleză şi rusă a acestei lucrări. Lectură plăcută, dragi cititori.