Războiul Hamas-Israel. Antonio Guterres deplînge ”paralizia Naţiunilor Unite”
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a deplîns, Duminică, "paralizia" Naţiunilor Unite în faţa războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas din Fîşia Gaza, declarînd că regretă că Consiliul de Securitate nu a votat în favoarea încetării focului în enclava palestiniană, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Adresîndu-se Forumului de la Doha din Qatar, Guterres a spus că organismul ONU a fost "paralizat de diviziunile geostrategice", compromiţîndu-şi capacitatea de a găsi soluţii la război.
"Autoritatea şi credibilitatea Consiliului de Securitate au fost serios compromise de răspunsul tardiv la conflict, o lovitură la adresa reputaţiei acestui organism agravată de vetoul SUA de Vineri asupra unei rezoluţii care cerea încetarea focului în Gaza, a apreciat Guterres.
Proiectul de rezoluţie a fost pregătit după invocarea, fără precedent, de către Secretarul General al ONU a Articolului 99 din Carta Naţiunilor Unite, permiţîndu-i acestuia să atragă atenţia Consiliului de Securitate asupra unei chestiuni care "ar putea pune în pericol menţinerea păcii şi securităţii internaţionale".
"Mi-am reiterat apelul de a declara o încetare a focului umanitar (...), din păcate, Consiliul de Securitate nu a reuşit să facă acest lucru", a deplîns Guterres, care a adăugat: "Pot să promit că nu voi renunţa".
Eforturile de mediere pentru a obţine o încetare a focului în războiul dintre Israel şi Hamas în Fîşia Gaza continuă, în ciuda bombardamentelor israeliene necontenite care "reduc posibilităţile" de a avea un rezultat pozitiv, a declarat, Duminică, prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdelrahmane Al-Thani, la Forumul de la Doha.
"Eforturile noastre, desfăşurate de statul Qatar împreună cu partenerii noştri, continuă. Nu ne vom da bătuţi", a insistat prim-ministrul qatarez. Cu toate acestea, el a recunoscut că "bombardamentele israeliene continue reduc aceste posibilităţi".
Premierul din Qatar a mai atras atenţia că o întreagă generaţie în Orientul Mijlociu riscă să se radicalizeze din cauza războiului din Gaza.
Separat, Philippe Lazzarini, şeful UNRWA, agenţia de ajutor a ONU pentru palestinieni, a declarat, Duminică, că dezumanizarea palestinienilor a permis comunităţii internaţionale să tolereze atacurile continue israeliene în Gaza.
Lazzarini, citat de Reuters, a declarat că agenţia pentru refugiaţi este aproape în colaps în Gaza, adăugînd că este nevoie de o încetare imediată a focului pentru a pune capăt "iadului de pe pămînt" din enclava palestiniană.
Armata israeliană (IDF) şi-a continuat ofensiva în Gaza cu atacuri asupra "infrastructurilor teroriste" ale grupării islamiste Hamas, în cea de-a 65-a zi de război, informează EFE.
"Pe parcursul ultimei zile, forţele terestre, aeriene şi navale ale IDF au continuat să atace infrastructura teroristă din Fîşia Gaza, lovind peste 250 de ţinte", a declarat, Duminică, un purtător de cuvînt al Armatei, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, printre mai multe acţiuni, "trupele au identificat şi atacat celule teroriste armate" şi au distrus tuneluri folosite de miliţii. ”Militarii au localizat arsenale de armament, au făcut raiduri selective la situri militare, au distrus tuneluri şi s-au confruntat cu combatanţi care plănuiau să atace trupele israeliene”.
"Un avion de luptă a atacat un site de comunicaţii militare al Hamas situat lîngă o moschee din Sudul Gazei", după care trupele terestre au efectuat ulterior "un raid selectiv la respectivul loc", a anunţat IDF.
Un alt punct în care trupele şi-au concentrat operaţiunile a fost oraşul sudic Khan Younis, unde au acţionat cu "muniţie precisă" şi au atacat, de asemenea, tuneluri.
Totodată, cu sprijinul unei drone, trupele au identificat un grup de luptători palestinieni pe care i-au ucis.
Luptele au continuat şi în cartierul Shijaiya, unde Armata israeliană a declarat că "a efectuat un raid selectiv asupra unui centru de comandă militar al Hamas" şi a localizat "numeroase arme", inclusiv "puşti AK-47, grenade, lansatoare de rachete, rachete antitanc, muniţie şi echipament militar suplimentar".
Armata israeliană a mai anunţat că vede semne ale modului în care structura Hamas din Gaza se prăbuşeşte şi a dat asigurări că mulţi dintre membrii grupării palestiniene se predau pe fondul înaintării trupelor israeliene, insistînd totodată că a sosit momentul ca IDF să facă "şi mai multe presiuni".
Duminică, ONU a informat că, în ultimele două zile, au fost semnalate bombardamente în vecinătatea Spitalului European din Khan Younis, unul dintre principalele spitale care încă mai funcţionează în Fîşia Gaza, aminteşte EFE.
Spitalul European, teoretic cu o capacitate de 370 de pacienţi, îngrijeşte în prezent aproximativ o mie de persoane, iar aici se adăpostesc şi aproximativ 70.000 de persoane strămutate intern. De cîteva zile, spitalul a anunţat că se confruntă cu o penurie de de medicamente sau de sînge pentru transfuzii, ceea ce înseamnă că medicii se văd nevoiţi să opereze fără anestezie.
Într-unul dintre atacurile din vecinătatea spitalului, forţele israeliene au deschis focul asupra unei ambulanţe şi au rănit doi paramedici, a anunţat ONU, care a amintit că de la începutul conflictului au fost ucişi 286 de lucrători sanitari, potrivit cifrelor Ministerului Sănătăţii din Gaza, aflat sub controlul Hamas.
O altă unitate medicală din Sudul Fîşiei Gaza, Spitalul Al Amal, şi birourile din apropiere ale Semilunii Roşii Palestiniene au fost vizate de bombardamente Vineri, potrivit ONU. Aproximativ 14.000 de persoane strămutate intern se refugiază în acel centru medical.
Şi în Nordul Fîşiei Gaza au fost semnalate atacuri asupra unor unităţi spitaliceşti aflate încă în funcţiune precum centrul Al Awda din Jabalia, înconjurat de soldaţi israelieni şi tancuri timp de trei zile.
Zeci de mii de persoane strămutate continuă să sosească la Rafah, la graniţa cu Egiptul, după ce săptămîni la rînd Armata israeliană le-a ordonat palestinienilor să fugă din Nord spre Sudul Gazei, iar acum, în jumătatea de Sud, îndeamnă aceiaşi civili să părăsească diverse zone din Khan Younis şi alte localităţi, remarcă EFE.