RĂZBOI MONDIAL? DOAR DACĂ VREA RUSIA!

Prezidențialele din SUA și alegerile din UE sunt decisive pentru viitorul democrației

Autor: Mihai CONȚIU

Războiul din Ucraina este o consecință a eșecurilor politice ale SUA și UE. După anexarea Crimeii, în 2014, de către Rusia, actorii democratici internaționali SUA, UE și Marea Britanie ”au condamnat și nu au recunoscut legitimitatea acestui rapt teritorial din componența Ucrainei”. Dacă atunci, în 2014, SUA, UE și Marea Britanie ar fi recurs la sancțiunile pe care le-au adoptat împotriva Rusiei abia după invazia rusească în Ucraina din 2022, actualul război nu ar mai fi avut loc.

În 2014, veriga slabă a ”triumviratului” SUA, UE și Marea Britanie a fost UE, în frunte cu fosta cancelară germană Angela Merkel, în mod special. Acesta a fost primul test pe care Vladimir Putin și l-a fructificat cu migală. Mult mai tîrziu, a urmat retragerea SUA din Afganistan – o retragere percepută de către Putin și numeroși analiști militari și politici drept ”o fugă” a americanilor din Afganistan. Această fugă din Afganistan i-a conturat liderului de la Kremlin convingerea unei vulnerabilități teribile nu doar a SUA, ci și a NATO și, bineînțeles, a UE. Aceste aspecte și multe altele, cărora li s-au adăugat rețelele informative ale spionilor ruși infiltrate în UE și NATO, i-au dat certitudine lui Putin că va cuceri Ucraina în cîteva ore sau zile.

În esență, Putin este o mediocritate absolută în proiecția lui de politician, șef de Stat și ”strateg militar”. În Moscow Times, Konstantin Sonin, profesor la Universitatea din Chicago, scrie: ”… Este un orator neinspirat, expresiile sale sunt de-a dreptul primitive. (…) Cea ce face ca longevitatea politică a lui Putin să fie din ce în ce mai derutantă este absența oricăror caracteristici distinctive, personale sau politice, care i-au învins pe contracandidații săi la tronul rusesc. Răspunsul se află în modul în care, deși liderul Rusiei a fost determinat de întîmplare, sistemul s-a reconstruit în jurul său. Nu a făcut niciodată o impresie asupra nimănui pînă cînd a cîștigat puterea. Odată ce a făcut-o, farmecul lui aparent era produsul respectului impus de biroul său, nu al personalității sale”.

Supraestimîndu-și rolul său în istoria Rusiei, Putin nu a fot capabil să anticipeze dîrzenia ucrainenilor și, mai ales, consolidarea uriașă a NATO și a UE, cărora le prevedea o destrămare precipitată.

La ora actuală, megalomania expansionistă a lui Putin se ancorează în trei direcții –alegerile prezidențiale din SUA, unde-l dorește victorios pe Donald Trump; alegerile europarlamentare din Iunie, în care speră la o ascensiune determinantă a mișcării de dreapta a naționaliștilor și a extremei drepte pro-rusești; prelungirea războiului dintre Israel și Hamas și acutizarea conflictului israeliano-iranian.

Realegerea lui Trump la Președinția americană ar însemna pentru dictatorul de la Kremlin o victorie uriașă împotriva SUA (sic!), a UE și a NATO. Mai mulți analiști militari sunt de părere că Președinția Trump ar putea sabota NATO la dimensiuni colosale; ar lipsi Europa de sprijinul militar american puternic de astăzi, făcînd-o astfel vulnerabilă în fața Rusiei; Ucraina ar fi înfrîntă, Republica Moldova, Țările baltice și chiar Polonia ar fi atacate de ruși, aducînd astfel Europa într-un război nimicitor cu Rusia.

Trump nu este un politician veritabil, nici un strateg și nici un vizionar, ci doar un aventurier dornic de putere, la fel cum sînt Putin și Kim Jong Un, după cum am mai scris. El vede SUA ca pe o afacere personală, nu în contextul unei puteri globale protectoare și vizionare. Anul trecut, încercînd să înțeleagă mintea lui Trump, analistul politic Robert Kagan a văzut în el ”un om care și-a petrecut ultimii patru ani luptînd pentru a nu ajunge la închisoare, urmărit de nenumărați procurori și neputincios să facă ceea ce îi place cel mai mult: să se răzbune".

"Trump 2.0 nu va fi despre respect sau recunoaștere, ci despre răzbunare. Dorința de răzbunare nu este doar o caracteristică personală a unui lider – este numele jocului. Prin redefinirea Partidului Republican în jurul mitului unor alegeri furate, Trump nu caută doar răzbunare, ci se așteaptă să obțină un mandat pentru aceasta", scrie Financial Times.

Analiștii europeni care încearcă să prezică prioritățile celei de-a doua Administrații Trump fac adesea o mare greșeală. Ei cred că are o aversiune instinctivă față de alianțe și, așa cum spune fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump, John Bolton, pentru el „problemele internaționale sunt cuiele care necesită ciocanul lui”. Mai toți dintre ei rămîn orbi la faptul că populiștii nu revin la putere cu o listă de priorități politice.

Despre alegerile europarlamentare așteptate de către Putin, cu speranța unei victorii a mișcării de dreapta a naționaliștilor și a extremei drepte pro-rusești, este prematur să ne exprimăm, însă există suficiente motive să credem că ”sprijinul european” pentru Rusia se va limita doar la ”2-3 insulițe statale”. 

Privitor la miza lui Putin în prelungirea războiului dintre Israel și Hamas și acutizarea conflictului israeliano-iranian, lucrurile sunt extrem de delicate în raport cu restricția ajutorului acordat Ucrainei de către SUA, UE și Marea Britanie. Cînd aminteam mai sus de pericolul ascensiunii naționalismului și a extremei drepte în UE, acest lucru este valabil și în rîndul susținătorilor americani ai lui Trump. Liderii extremiști îi fac pe alegătorii din Țările lor să simtă ”oboseala financiară colectivă” din cauza finanțării Ucrainei și, mai nou, a Israelului.

E greu să estimăm durata conflictului armat dintre Israel și mișcarea teroristă Hamas, iar asta și din pricina extensiei acestei grupări și în teritoriile altor  state care o susțin. În ceea ce privește disputa dintre Israel și Iran, Hari Bucur-Marcu, expert internațional în problemele edificării instituțiilor de apărare, politicilor de apărare și alianțelor militare, în special NATO, a spus:

”Nu avem un conflict general în Orientul Mijlociu. Celelalte națiuni arabe nu participă la ostilități, Iranul e susținut doar de milițiile islamice din unele țări. (…) Nu mai avem un conflict regional, așa cum a fost în trecut, cînd au fost războaiele arabo-israeliene. (…) Cele două părți vor continua să se războiască prin atacuri de la distanță”, precizează Bucur.

Cu toate acestea, ceea ce se întîmplă în Orientul Mijlociu avantajează Rusia în contextul războiului din Ucraina, iar asta în condițiile existenței a două focare de război care se pot generaliza atît în Orientul Mijlociu, Israelul avînd ”puterea deciziei”, cît și în Europa. Din perspectiva sprijinului logistic, SUA, UE, Marea Britanie, Canada și alte Țări sunt nevoite să fie focusate pe aceste două fronturi vitale, în timp ce Rusia va rămîne concentrată într-o singură direcție ofensivă – spre Europa!

Un nou război mondial poate fi provocat doar de către Rusia, iar asta în condițiile în care mizele lui Putin despre care vorbeam se vor nărui în zonele lor decizionale în SUA, UE, NATO și Orientul Mijlociu. ”Sistemul lui Putin” este suficient de orb încît să nu admită o înfrîngere în Ucraina, motiv pentru care va recurge la cele mai nimicitoare soluții militare prin care, în cele din urmă, va obliga și NATO la ripostă.

Oare ”sistemul lui Putin” nu este suficient de bolnav încît să apară, așa cum se ivesc unii în timpuri istorice potrivite, tot un ”medic rus” care să simtă obligația patriotică să recurgă la eutanasierea lui?

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:37
02.05.24 - 13:34
09.05.24 - 17:17
03.05.24 - 12:37
02.05.24 - 13:32
04.05.24 - 13:23
03.05.24 - 12:22
09.05.24 - 17:15
10.05.24 - 11:40