RUXANDA GLAVAN: CEI SASE DEPUTATI AU PARASIT PDM DIN SUPARARE

Deputata democrată Ruxanda Glavan, fosta ministră a sănătății, consideră că cei șase deputați democrați care miercuri, 19 februarie, și-au anunțat plecarea din Partidul Democrat, au recurs la acest pas din supărare. Parlamentara susține că această supărare este legată de faptul că după ședința Consiliului Politic Național al formațiunii niciunul dintre acești deputați nu au ocupat funcții de conducere în partid.

Ruxanda Glavan susține că supărarea celor șase deputați a fost clară abia sîmbăta trecută, atunci cînd PDM și-a ales noii vicepreședinți și niciunul dintre cei șase parlamentari nu a ocupat funcții de conducere în partid. „Atunci cînd colegii au înțeles că ei nu vor ocupa funcții în conducerea partidului, acest lucru a fost un factor care grăbit gestul lor. Ieri am decis că trebuie să menținem un dialog și domnul Diacov Dumitru (n..r – președinte de onoare PDM), de față cu mine l-a sunat de vreo 30 de ori pe Andrian Candu, pentru a discuta, însă acesta n-a răspuns”, a menționat Ruxanda Glavan în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul NTV Moldova.

De asemenea, deputata susține că chestiunea legată de declarațiile scandaloase ale ministrului de externe privind conflictul transnistrean pentru cei șase deptuați democrați care au părăsit formațiunea a devenit stringentă abia săptămîna trecută. „Pentru mine apar mai multe întrebări decît pot găsi răspunsuri. În plus, în octombrie primul care a propus demiterea Guvernului condus de Maia Sandu a fost anume Andrian Candu și el a elaborat textul proiectului de moțiune de cenzură. (...) Cel mai probabil acești deputați au așteptat momentul potrivit pentru a părăsi formațiunea”, a adăugat parlamentara.

Deputatul socialist Bogdan Țîrdea este de părere că Vladimir Plahotniuc, gîndindu-se la propria sa siguranță, vrea să folosească cea mai mare parte a deputaților PDM în jocul său împreună cu Maia Sandu și alții pentru a merge împotriva președintelui, împotriva actualului Guvern, condus de Ion Chicu.

Bogdan Țîrdea îi numește pe cei șase deputați care au părăsit PDM drept „grupul lui Plahotniuc” și spune că el este format din cei mai apropiați oameni ai fostului lider al democraților. În opinia lui, pe rînd, oamenii apropiați lui Plahotniuc și-au pierdut funcțiile în conducerea PDM și acesta ar fi fost, din nou, un motiv pentru care au părăsit formațiunea.

Șase deputați ai Partidului Democrat au anunțată miercuri, 19 februarie, că părăsesc formațiunea politică, dar și fracțiunea parlamentară a democraților. Este vorba despre Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur, Corneliu Padnevici și Grigore Repeșciuc.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40