Din 27 februarie în Siria e declarat armistiţiu, primul după cinci ani de conflict armat. Însă armistiţiul nu se răsfrînge şi asupra grupării teroriste Stat Islamic. Un rol important l-a jucat intervenţia militară rusă, care a început la 30 septembrie 2015 şi a devenit pentru Bashar al-Assad colacul de salvare.

Astfel, pentru armata rusă Siria a devenit un poligon de trageri, unde au fost demonstrate capacităţile serioase ale armamentului rusesc. Şi dacă operaţiunea militară din Crimeea a arătat un progres semnificativ al unităţilor cu destinaţie specială, intervenţia în Siria a demonstrat că Rusia are capacităţi serioase pentru lovituri aeriene departe de hotarele sale.

Drept început al războiului civil din Siria este considerat martie 2011, cînd demonstraţiile împotriva regimului Assad au degenerat în conflict militar. Însă mai tîrziu au apărut zeci de grupări – de la democraţi pro-occidentali, la naţionalişti şi extremişti islamici. Ulterior, în acest conflict a intervenit Turcia, Arabia Saudită, Quatar, SUA şi unele state din Uniunea Europeană.

Pe acest fundal a răsărit Statul Islamic, ca un subiect de sine stătător, care şi-a consolidat poziţiile în regiunile sunnite din Siria şi Iraq. Astfel, Siria a început să se dezintegreze pe principii etnice şi religioase.

Sprijinul cel mai important Siriei îl acordă Iranul şi Rusia. Motivaţia Kremlinului este una complexă şi include cîteva aspecte. Însă cel mai important, din punct de vedere militar, este apărarea portului Tartus, care pentru flota rusă a devenit bază militară. De facto, este singurul „port” rusesc în mările calde.

Într-un sens mai larg, păstrarea portului Tartus explică necesitatea de a păstra în Siria un regim pragmatic, care va acţiona mînă în mînă cu Moscova, adică, permiţînd utilizarea bazelor militare.

În esenţă, intervenţia rusă a apărat regimul Assad, deoarece următoarea motivaţie a Kremlinului a fost „neadmiterea înlăturării de la putere a unui aliat strategic important”. De asemenea, intervenţia a consolidat poziţiile Rusiei în Orientul Apropiat, deoarece SUA, sub conducerea lui Obama, în mare parte au părăsit regiunea. Iar Uniunea Europeană nu are resurse pentru a acţiona în regiune. Această situaţie oferă noi perspective pentru jucători noi.

Propriul joc l-au început cîteva state regionale, cum ar fi Israel, Turcia, Arabia Saudită, Quatar şi Iran. Însă statele respective în mare măsură vor fi nevoite să ceară permisiunea Kremlinului pentru orice pas, deoarece şi unităţile cu destinaţie specială, şi avioanele, şi flota militară rusă sînt prezente deja în regiune.

După Natoaktual.cz, Cehia