RUSIA AR PUTEA IMPUNE NOI CONDIŢII PENTRU MIGRANŢII MOLDOVENI

Federaţia Rusă nu exclude posibilitatea anulării regimului preferenţial pentru migranţii moldoveni, dacă Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Declaraţia a fost făcută de către şeful Departamentului pentru cooperare cu ţările CSI din cadrul ministerului rus al economiei, Alexandr Ţibulski, pentru trustul media RBK.
„Dacă ei deschid sau simplifică relaţiile de vize cu UE, există riscuri în ceea ce priveşte redirecţionarea forţei de muncă a migranţilor. În aceste condiţii, noi putem să ne dezicem de acest regim preferenţial şi să trecem la unul obişnuit, cu înregistrare”, a spus oficialul rus.
Acesta a precizat că ministerul rus al economiei a analizat textul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi UE şi a ajuns la concluzia că acesta va influenţa negativ relaţiile economice moldo-ruse, însă mai mult va avea de suferit Moldova. Şi aceasta pentru că Federaţia Rusă ocupă 18% în volumul exportului producţiei moldoveneşti, în timp ce Moldova doar 0,2% în exportul producţiei ruseşti.
Alexandr Ţibulski a mai spus că Federaţia Rusă este îngrijorată de statutul incert al regiunii transnistrene şi de posibilitatea iscării unui conflict în regiune, după scenariul ucrainean. În perioada 9-11 iunie, Alexandr Tibulski va participa la negocierile relaţiilor comerciale moldo-ruse de viitor, care vor avea loc la Chişinău. (IPN)












