RUSIA AR FI FOLOSIT BOMBA TERMOBARICA IN ATACUL ASUPRA UCRAINEI
„Au folosit bomba cu vid astăzi”
Grupurile pentru drepturile omului și ambasadorul Ucrainei în Statele Unite au acuzat luni Rusia că îi atacă pe ucraineni cu bombe cu dispersie și bombe cu vid (termobarice), potrivit Reuters. Astfel de bombe sînt interzise de convențiile internaționale.
Amnesty International și Human Rights Watch au spus că forțele ruse par să fi folosit muniții cu dispersie interzise pe scară largă, Amnesty acuzîndu-le că au atacat o grădiniță din nord-estul Ucrainei, în timp ce civilii s-au adăpostit în interior.
Oksana Markarova, ambasadorul Ucrainei în Statele Unite, a declarat reporterilor, după întîlnirea cu membrii Congresului SUA, că Rusia a folosit o armă termobarică, cunoscută sub numele de bombă cu vid, în invadarea țării sale.
„Au folosit bomba cu vid astăzi”, a spus Markarova. „Distrugerile pe care Rusia încearcă să le facă Ucrainei sînt imense”, a mai spus aceasta.
O bombă cu vid, sau o armă termobarică, aspiră oxigenul din aerul înconjurător pentru a genera o explozie la o temperatură ridicată, producînd de obicei o undă de explozie de o durată semnificativ mai lungă și mai puternică decît cea a unui exploziv convențional și este capabilă să dezintegreze corpurile umane. Aceste tipuri de arme nu folosesc muniție convențională.
Arme termobarice au fost folosite în Cecenia, cu consecințe îngrozitoare, potrivit Human Rights Watch. Utilizarea lor a fost condamnată de un număr de organizații neguvernamentale.
Pe rețelele sociale au apărut imagini video cu ceea ce se prespune a fi explozia unui bombe cu vid. Imaginile nu au putut fi verificate independent.
Pînă luni nu a existat nicio confirmare oficială că arme termobarice au fost folosite în conflictul din Ucraina. CNN a raportat însă că una dintre echipele sale a zărit un lansator de rachete termobarice în apropierea graniței cu Ucraina, sîmbătă după-amiază.
Purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Jen Psaki, a spus că a văzut informațiile apărute în presă, dar nu are confirmarea că Rusia a folosit astfel de arme.
Sursa: digi24.ro