RUSIA A LANSAT O RACHETĂ PROTON AVÎND LA BORD UN SATELIT MILITAR

Rusia a lansat cu succes în noaptea de luni spre marţi, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, o rachetă Proton-M, care urmează să plaseze pe orbită un satelit militar în interesul Ministerului rus al Apărării, au anunţat surse militare ruse. Racheta a fost lansată la ora Moscovei 03.46 (23.46 GMT), a indicat purtătorul de cuvînt al Ministerului rus al Apărării, Dmitri Zenin. Potrivit acestuia, "plasarea pe orbită a satelitului va dura în total aproximativ nouă ore". Ultima lansare a unei rachete Proton, avînd la bord un satelit militar american, a avut loc la sfîrşitul lunii octombrie. Rusia a cunoscut în ultimii ani o serie de eşecuri în sectorul spaţial. Ultimul a fost înregistrat la 2 iulie, cînd o rachetă Proton-M, care transporta trei sateliţi pentru sistemul de navigaţie Glonass, a explodat la lansarea de pe cosmodromul Baikonur. Comisia însărcinată cu anchetarea accidentului a stabilit că senzorii de viteză unghiulară nu au fost corect instalaţi pe rachetă, ceea ce a dus la dezintegrarea acesteia. Trei responsabili ai centrului de construcţie spaţială Krunişev, care produce aceste rachete, au fost ulterior concediaţi, iar la 10 octombrie a fost demis şi directorul agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Vladimir Popovkin.

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 17:34
09.05.26 - 13:09
16.05.26 - 22:14
09.05.26 - 13:05
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23