Rușii au ocupat încă trei noi localități în Estul Ucrainei

Armata rusă a revendicat, Miercuri, preluarea controlului asupra a trei noi localităţi în Estul Ucrainei, continuîndu-şi avansul de-a lungul frontului, pe măsură ce eforturile diplomatice se intensifică pentru a încerca să se găsească o soluţie la conflict, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Conform Ministerului Apărării rus, trupele sale au preluat controlul asupra satelor Sukheţke şi Pankivka din regiunea Doneţk (Est), precum şi asupra satului Novogeorgivka din regiunea Dnipropetrovsk (centru-Est).
Primele două sunt situate în apropierea sectorului frontului unde Armata rusă a străpuns apărarea ucraineană săptămîna trecută, între oraşele-fortăreaţă Pokrovsk şi Kostiantinivka.
Acest avans a fost în cele din urmă limitat şi redus după ce Ucraina a trimis întăriri, potrivit unităţilor ucrainene implicate.
Satul Novogeorgivka este situat într-o regiune în care trupele ruse au intrat pentru prima dată în Iulie, extinzînd frontul.
Armata rusă şi-a accelerat cîştigurile teritoriale în ultimele luni, în faţa unor forţe ucrainene mai puţin numeroase şi mai puţin bine echipate.
Aceste progrese pe front ale trupelor ruse survin în contextul în care preşedintele american Donald Trump, care îşi propune să pună capăt cît mai repede atacului rusesc asupra Ucrainei lansat în 2022, a anunţat planuri pentru o întîlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.
El a menţionat posibile schimburi de teritorii sau concesii din partea Kievului ca parte a procesului de pace.
Armata rusă ocupă în prezent aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.











