RUŞII AU DEJUCAT UN ATENTAT LA UN DEPOZIT DE ARME CHIMICE

Forţele de ordine ruse au anunţat marţi că au dejucat un atentat pregătit de doi presupuşi islamişti asupra unui depozit de arme chimice din regiunea Kirov, la 900 km de Moscova. Atentatul, care era planificat din septembrie de doi cetăţeni din Caucazul de Nord rus şi urma să fie comis la depozitul de arme chimice Maradîkovski, "ar fi putut crea un pericol de moarte pentru sute de persoane", a anunţat marţi comisia rusă de anchetă într-un comunicat. Cei doi suspecţi, în vîrstă de 19 şi 21 de ani, aparent "adepţi ai wahhabismului" (islam radical), au fost arestaţi, potrivit aceleiaşi surse. Atentatul urma să fie comis cu un "dispozitiv exploziv artizanal", ale cărui componente au fost confiscate de poliţie în cadrul percheziţiilor într-un imobil din regiune. Poliţiştii au mai confiscat cărţi cu caracter extremist la domiciliul suspecţilor, conform comisiei de anchetă.

Sursa: Moldpres

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40