ROMÂNIA PROMITE SPRIJIN DEPLIN PENTRU INTEGRAREA EUROPEANĂ ŞI PROIECTELE INVESTIŢIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA

Colaborarea comercial-economică dintre Republica Moldova şi România a constituit subiectul principal al întrevederii dintre Premierul Iurie Leancă şi ministrul român al Economiei, Varujan Vosganian, care este şi copreşedinte al Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare comercial-economică moldo-română.
„Sunt convins că şedinţa comisiei mixte este o ocazie bună nu doar pentru a trece în revistă rezultatele cooperării bilaterale, ale atragerii investiţiilor, dar şi pentru a puncta cîteva proiecte importante pentru noi în domeniul energetic, transportului sau agriculturii”, a spus Iurie Leancă.
Premierul moldovean a mai declarat că ţara noastră este interesată într-o cooperare foarte strînsă cu Bucureştiul pentru atragerea investiţiilor româneşti, dar şi a capitalului străin prezent în România, care ar avea de cîştigat dacă s-ar extinde în Republica Moldova.
La rîndul său, Varujan Vosganian a menţionat că România este deschisă pentru întărirea relaţiilor economice bilaterale.
„Vreau să popularizez în România intenţiile Guvernului de la Chişinău şi voi convinge investitorii români, dar şi oamenii de afaceri străini veniţi în România să participe la consolidarea economiei private din Republica Moldova. Vom oferi tot sprijinul în acest sens”, a declarat ministrul Economiei de la Bucureşti.
Totodată, oficialul român a reiterat că proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni va fi realizat, deoarece este un angajament al României.
Ministrul Varujan Vosganian a mai subliniat că luna viitoare, la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, România va fi un susţinător tenace al Republicii Moldova.
În perioada ianuarie-iulie 2013, cele două state au înregistrat în comerţul bilateral o creştere de 17 la sută, cu o valoare de 605 milioane de dolari. Volumul exportului moldovenesc s-a majorat cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar importurile – cu 16 la sută.












