REVOLUŢIA ŞI CONTRAREVOLUŢIA DIN UCRAINA

Poliţia i-a dispersat pe manifestanţii care blocau clădirile administrative din Kiev

Poliţia ucraineană a demontat în cursul nopţii de luni spre marţi baricadele ridicate de manifestanţii proeuropeni în apropierea unor clădiri administrative din Kiev, provocînd răniţi şi limitînd mobilizarea la Piaţa Independenţei. Ciocniri au izbucnit în jurul orei locale 03.00 atunci cînd poliţiştii au intervenit în forţă asupra manifestanţilor care încercau să apere o baricadă ridicată în apropierea administraţiei prezidenţiale. Forţele de ordine au făcut uz de bastoane, iar mai mulţi manifestanţi au fost răniţi.

Potrivit partidului de opoziţie Svoboda, ai căror reprezentanţi erau la faţa locului, zece manifestanţi au fost răniţi, între care unul cu coastele rupte. Un jurnalist al AFP a văzut, la rîndul său, trei poliţişti răniţi. Forţele de ordine au început luni după-amiază să-i disperseze pe manifestanţii care au ridicat în urmă cu o săptămînă baricade în mai multe locuri din cartierul în care sînt situate sediile administraţiei prezidenţiale, Guvernului şi Parlamentului. Poliţiştii au reuşit să demonteze baricadele din acest cartier şi au stabilit filtre de securitate, marţi dimineaţă, pentru a asigura trecerea maşinilor şi pietonilor în direcţia sediului Guvernului.

Mobilizarea opoziţiei, care cere demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, se concentrează de-acum în Piaţa Independenţei şi pe bulevardul Kreşciatik, situat în apropiere, sub atenta supraveghere a poliţiei. Marţi dimineaţă, aproximativ 300 de manifestanţi rămîneau mobilizaţi în piaţă la minus 7 grade Celsius.

"Sînt îngrijorat", a anunţat pentru AFP Oleksandr Frolov, în vîrstă de 48 de ani, care vine în fiecare dimineaţă în Piaţa Independenţei înainte de a pleca la serviciu. "Sînt nişte bandiţi, ei nu vor pleca de la putere oricum. Vor merge pînă la capăt", a continuat el, referindu-se la retragerea de la guvernare a actualei puteri.

Lady Ashton, în misiune de conciliere la Kiev

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton va efectua marţi şi miercuri o misiune de conciliere la Kiev cu obiectivul de a ajuta la soluţionarea crizei politice din Ucraina. Lady Ashton "se va întîlni cu toate părţile", cu Guvernul, cu opoziţia şi reprezentanţi ai societăţii civile, "pentru a susţine găsirea unei soluţii politice", a anunţat o purtătoare de cuvînt. Această vizită este o iniţiativă a CE, a precizat ea.

UE este îngrijorată

Reprezentanta diplomaţiei UE, Catherine Ashton, care începe marţi o misiune de conciliere la Kiev, s-a declarat "îngrijorată" de riscurile unei "degenerări" a crizei din Ucraina după o descindere la sediul opoziţiei. "Înainte de vizita mea la Kiev, aflu cu îngrijorare informaţiile conform cărora poliţia a forţat întrarea în sediul celui mai mare partid de opoziţie", a afirmat Ashton, citată într-un comunicat transmis în noaptea de luni spre marţi. Aceste evenimente survenite "chiar în ziua în care preşedintele Viktor Ianukovici a propus o masă rotundă naţională (...) riscă serios să deraieze procesul" de negociere a unei reglementări a crizei prin care trece ţara, a adăugat ea. Ashton a cerut "autorităţilor ucrainene să dea dovadă de cît mai multă reţinere posibilă şi să se abţină de la orice utilizare suplimentară a forţei pentru a lăsa teren unei soluţii negociate" la impasul actual.

Statele Unite au transmis "profunda preocupare"

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, i-a transmis, luni, preşedintelui Viktor Ianukovici "profunda preocupare" în legătură cu protestele violente din Ucraina, anunţă Casa Albă. Joseph Biden a avut o discuţie prin telefon cu preşedintele Ucrainei. "În cursul conversaţiei, domnul Biden a evidenţiat necesitatea opririi imediat a escaladării violenţelor şi începerii dialogului cu liderii opoziţiei", precizează Preşedinţia Statelor Unite. Biden i-a transmis lui Ianukovici că "violenţa nu îşi are locul într-o societate democratică şi este incompatibilă cu relaţia noastră strategică", conform preşedinţiei americane. De asemenea, el a "insistat din nou asupra susţinerii ferme a Statelor Unite pentru aspiraţiile europene ale Ucrainei", şi "a subliniat alinierea Statelor Unite şi a Uniunii Europene" în acest dosar.

Sursa: Mediafax

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:11
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
03.01.25 - 13:31
05.01.25 - 12:27
03.01.25 - 13:33