Reuniune a ministrului de Interne german cu omologii europeni privind măsuri mai dure legate de migraţie

Ministrul de Interne german, Alexander Dobrindt, găzduieşte Vineri o reuniune pe muntele Zugspitze, în Bavaria (Sud-Estul Germaniei), la care şi-a invitat omologii din Franţa, Polonia, Austria, Danemarca şi Republica Cehă pentru a discuta măsuri de înăsprire a politicii europene în domeniul migrației, informează dpa, conform Agerpres.

La reuniune a fost invitat şi comisarul european pentru Afaceri Interne şi Migraţie, Magnus Brunner.

Scopul este de a difuza o declaraţie comună prin care participanţii să solicite o înăsprire a politicii europene de azil.

Guvernul german doreşte ”să perfecţioneze şi să înăsprească sistemul european comun de azil”, a declarat Dobrindt pentru revista germană Focus.

"Vom lansa o iniţiativă comună cu cinci state în Iulie şi vom formula o declaraţie comună către Comisia Europeană", a adăugat el.

Se aşteaptă ca aceasta să se concentreze pe o mai bună protecţie a frontierelor externe ale Uniunii Europene şi pe deportările către ţări cu care cei vizaţi nu au nici o legătură, notează dpa.

01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
01.04.26 - 00:02
02.04.26 - 13:48
01.04.26 - 00:05
01.04.26 - 00:07
02.04.26 - 13:49
03.04.26 - 13:13
03.04.26 - 13:11
04.04.26 - 13:34
01.04.26 - 00:10
03.04.26 - 13:08
04.04.26 - 13:37
03.04.26 - 13:10
03.04.26 - 13:14