RESURSELE FINANCIARE DESTINATE CONSTRUCȚIEI ȘI ÎNTREȚINERII DRUMURILOR AU FOST ASIMILATE ÎN PROPORȚIE DE APROAPE 80%

Consiliul Fondului rutier s-a întrunit în ședință. Membrii Consiliului au făcut o analiză generală a progresului înregistrat în procesele de construcție, reabilitare și întreținere a drumurilor naționale. De asemenea, au fost prezentate cauzele care au dus la întîrzierea executării unor lucrări sau cele referitoare la terminarea lucrărilor pe unele porțiuni de drum. S-a vorbit și despre pregătirea drumurilor pentru sezonul rece, inclusiv identificarea și utilizarea unor tehnologii îmbunătățite pentru întreținerea acestora.

Potrivit raportului prezentat de Administrația de Stat a Drumurilor, pînă la începutul lunii decembrie, au fost asimilate 76,1% din banii alocați în cadrul Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2022, al cărui volum a constituit 1 810 899,9 mii lei. Se preconizează însă ca, pînă la sfîrșitul anului 2022, asimilarea să fie de circa 90%, dat fiind faptul că urmează să fie recepționate lucrările realizate în lunile noiembrie-decembrie.

Reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au declarat că, în acest an, au fost reabilitate și reparate 300 km de drumuri, dintre care 43 de km sînt drumuri nou construite. Mai mult, cu sprijinul fondurilor externe primite în 2022 au fost finalizate cu succes mai multe porțiuni de drum aflate în proces de lucru deja de cîțiva ani.

La finalul ședinței, s-a convenit realocarea mijloacelor financiare nevalorificate pentru anumite lucrări de întreținere a drumurilor. Membrii Consiliului Fondului rutier au decis ca MIDR să dispună inițierea procedurilor de îmbunătățire a legislației în ceea ce privește reglementarea procedurilor legale de realizare a lucrărilor de utilitate publică și de interes național. Astfel, s-a propus ca actele permisive sau cele necesare implementării tratatelor și acordurilor internaționale să fie emise de o autoritate din subordinea MIDR. Totodată, s-a punctat necesitatea respectării termenului de garanție prevăzut în contractele de antrepriză la construcția drumurilor, în funcție de intensitatea acestora și conform normelor prevăzute de Codurile Practice aprobate.

Sursa: gov.md

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
07.04.24 - 00:04
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
06.04.24 - 13:48
05.04.24 - 17:07
07.04.24 - 00:09
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15
06.04.24 - 13:46