Record de recrutari in Armata Poloniei de la declansarea invaziei ruse in Ucraina

Forţele armate ale Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în urmă cu 11 luni, informează dpa.

Astfel, Armata poloneză a recrutat anul trecut 13.742 de noi soldaţi profesionişti, a anunţat ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, la Lublin. "Acesta este un record de la abolirea conscripţiei", a adăugat ministrul.

Ultima conscripţie din Polonia a avut loc în 2008. La scurt timp după aceasta, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat.

Forţele militare ale Poloniei numără, în total, în serviciul său 164.000 de bărbaţi şi femei, inclusiv 36.000 de membri voluntari de unităţi de securitate naţională.

Varşovia şi-a majorat recent investiţiile în apărare după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei. Armata Poloniei ar urma să fie majorată pînă la 250.000 de soldaţi profesionişti şi 50.000 de voluntari ai unităţilor de securitate naţională.

Polonia a decis să atragă mai mulţi cetăţeni în forţele sale armate, introducînd serviciul militar de bază voluntar şi cursuri de pregătire militară de o zi la nivel naţional pentru cei interesaţi.

Invazia rusă asupra Ucrainei a afectat arhitectura de securitate în Europa şi în lume, Guvernele ţărilor majorîndu-şi investiţiile în apărare şi trimiţînd ajutor Kievului. (AGERPRES)

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40