REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (28 ianuarie 2022)

Transportatorii amenință că vor sista rutele regulate

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a adresat o scrisoare deschisă pe numele vicepremierului Andrei Spînu, ministru al infrastructurii, potrivit căreia, transportatorii amenință că, în semn de protest, vor sista la începutul lunii februarie activitatea pe rutele regulate, dacă ministerul nu va executa cerințele anunțate anterior - majorarea tarifelor la călătorii. „Majoritatea transportatorilor sînt în prag de faliment. Costurile nu mai pot fi acoperite de încasări. În toate raionale țării există rute care nu se mai operează, iar numărul acestora este în creștere”, se arată în scrisoare.

 

Ion Luca Caragiale va fi omagiat la 170 de ani de la naștere

La 30 ianuarie se împlinesc 170 de ani de la nașterea celui mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale. Tot în acest an, pe 9 iunie, vom marca și 110 ani de la trecerea sa în eternitate. Cu acest prilej, Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale” va organiza duminică, un eveniment de omagiere a cunoscutului dramaturg român cu genericul ”Ziua lui Caragiale”. În cadrul evenimentului, va fi lansată o ediție în două volume, „I.L. Caragiale. Opere”.

 

Comisia Situații Excepționale a discutat noi măsuri pentru asigurarea securității energetice

Situația din sectorul energetic și măsurile necesare pentru eliminarea riscurilor sistării furnizării de gaze naturale au fost analizate în ședința Comisiei Situații Excepționale. Membrii comisiei au discutat despre posibilitatea alocării de compensații suplimentare pentru consumatorii casnici. Ajustarea sumei pentru compensații se va face ca urmare a revizuirii tarifului pentru consumatori solicitat de SA Moldovagaz. Comisia a decis ca Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să analizeze și să aprobe, pînă la data de 31 ianuarie, noul tarif, după o verificare minuțioasă a calculelor prezentate de SA Moldovagaz.

 

COVID-19: Au fost înregistrate 5 366 de cazuri noi

Alte 5 366 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate ieri în R. Moldova, dintre care 961 de cazuri în regiunea transnistreană. Potrivit Ministerului sănătăţii, din numărul total de cazuri, 34 sînt asociate cu contact peste hotare. Numărul total de teste efectuate este de 17 065, iar bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 428 934. Din numărul total de cazuri, 392 sînt în rîndul lucrătorilor medicali.„În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sînt internate 2 830 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 223 în stare extrem de gravă și 36 de pacienți sînt supuși ventilării mecanice. De asemenea, alte 1 618 persoane au fost vindecate.

 

Capitala dispune de 4 mln de lei pentru dezvoltarea transportului alternativ

Direcția generală transport public și căi de comunicație a Consiliului Municipal Chișinău are la dispoziție patru milioane de lei pentru a dezvolta în acest an transportul alternative. Direcția nominalizată a stabilit prioritățile de dezvoltare a transportului alternativ din oraș. Principalele priorități se referă la atragerea experților străini în elaborarea rețelei de infrastructură de biciclete pentru orașul Chișinău; achiziția de bunuri în scopul dezvoltării traseelor destinate deplasării bicicliștilor, dar și a altor participanți la traffic.

 

În Căuşeni va fi deschis un laborator pentru efectuarea testelor COVID

Din săptămîna viitoare, va începe să funcţioneze laboratorul pentru efectuarea testelor COVID-19 din Căuşeni, care va prelua pentru prelucrare o parte din probele din regiunea de sud a ţării. Declaraţia a fost făcută de Nicolae Jelamschi, directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP). La rîndul său, şeful Centrului de Sănătate Publică Căuşeni, Andrei Cazacioc, a afirmat că acest laborator este de mult aşteptat.

 

Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ambasadoarea Germaniei

Cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice la Chișinău, viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor externe, a primit-o în vizită de rămas bun pe ambasadoarea Republicii Federale Germania, Angela Ganninger. În cadrul întrevederii, șeful diplomației R. Moldova a exprimat aprecierea autorităților pentru contribuția personală a diplomatului german la avansarea priorităților bilaterale.

 

Combinatul de vinuri „Cricova” are un nou director interimar

Sorin Maslo este noul director interimar al Combinatului de vinuri „Cricova” SA și va deține acest post pînă la demararea concursului pentru ocuparea funcției vacante din fruntea întreprinderii. Noua conducere a fost prezentată colectivului de către directorul general al Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac. Șeful APP a declarat că, în ciuda crizelor pe care le confruntă țara, precum și întreaga lume, produsele de vinificație din R. Moldova continuă să aibă mare priză pe piețele internaționale, de aceea trebuie valorificate la maxim toate posibilitățile existente.

 

Drumurile din ţară sînt accesibile în condiţii de iarnă

Pe parcursul nopții de azi, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat în regiunile unde au fost necesare intervenții ale unităților teritoriale SA „Drumuri”. În zonele Nord, Centru și Sud s-au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului. Potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD), în procesul tehnologic au fost antrenate 23 de utilaje speciale și 45 de muncitori rutieri, fiind presărate 209 tone de material antiderapant. „În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale”, indică ASD.

 

Asociațiile agroalimentare au cerut ajutor de la MAEIE

Reprezentanții mai multor Asociații de producători din sectorul agroalimentar au avut o ședință de lucru cu vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor externe. Asociațiile din domeniul agroalimentar au solicitat sprijin în promovarea și extinderea relațiilor bilaterale. Discuțiile s-au axat asupra celor mai stringente probleme întîmpinate de producători și procesatori, inclusiv exportul producției agroalimentare și necesitatea unui dialog din partea MAEIE și angajaților din cadrul ambasadelor R. Moldova în țările cu potențial pentru produsele moldovenești.

 

R. Moldova este examinată în cadrul ciclului III al Evaluării Periodice Universale a drepturilor omului ONU

Delegația națională a R. Moldova participă în format hibrid în cadrul celei de-a 40-a sesiuni a Evaluării Periodice Universale a drepturilor omului (EPU) a Organizației Națiunilor Unite, la Geneva, în care are loc evaluarea situației drepturilor omului în Moldova. Pe durata întregului dialog, delegația moldovenească va prezenta raportul național și va răspunde la întrebările statelor membre ale ONU.

 

Guvernatorul Găgăuziei s-a întîlnit cu ambasadorul Franței

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a întîlnit cu Graham Poul, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Franței în R. Moldova. Este prima vizită a ambasadorului francez de la începutul mandatului în țara noastră. În cadrul discuției a avut loc un schimb de opinii referitor la evoluția situației epidemiologice și campania de vaccinare a populației. Au fost discutate, de asemenea, subiectul resuscitării economiei și efectele sociale și economice ale creșterii prețurilor la energie.

 

Leul s-a apreciat și mai mult în raport cu dolarul și euro

Pe parcursul unei zile leul moldovenesc a cîștigat de la dolarul american 2,5 bani, iar de la moneda unică europeană – 24,5 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 28 ianuarie un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,9037 lei pentru un dolar (-2,51 bani) și 19,9742 lei pentru un euro (-14,5 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 17,9288 lei pentru un dolar şi, respectiv, 20,2192 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 28 ianuarie, constituie: 0,6172 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,0384 lei pentru 1 leu românesc și 0,2275 lei pentru 1 rublă rusească.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:05
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31