REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (4 octombrie 2022)
Salarii mai mari pentru unii angajați medicali
Salariile personalului angajat în instituțiile medico-sanitare publice din sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) au fost majorate cu 10% începînd cu luna curentă. Tot din această lună vor crește cu 5.5% și lefurile personalului de conducere. Astfel, salariul de funcție al medicilor de familie cu o vechime în muncă de pînă la 10 ani se va ridica la 12610 lei, cu 1150 mai mult decît anterior, cel al medicilor din serviciul de ftiziopneumologie va spori pînă la 16130 de lei, iar leafa conducătorului instituției medico-sanitare va varia între 13540 de lei și 27 060 de lei.
A crescut numărul cetățenilor R. Moldova care doresc să revină din Federația Rusă
În ultimele două săptămîni, a crescut numărul cetățenilor Republicii Moldova care doresc să revină în țară din Federația Rusă. Despre asta a anunțat Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. „Astfel, în zilele de odihnă, a fost deschisă secția consulară a ambasadei pentru a face față cererilor privind titlurile de călătorie. Cetățenii noștri nu își doresc să fie atrași în acest război. Situația este mai complicată pentru persoanele ce dețin și cetățenia Federației Ruse și sînt obligați să se conformeze cadrului legislativ din această țară, inclusiv mobilizării”, a afirmat oficialul.
Producătorii agricoli afectați de războiul din Ucraina vor primi ajutor
Peste 8000 de fermieri din Republica Moldova a căror activitate este afectată de impactul războiului din Ucraina vor fi ajutați să depășească consecințele. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), împreună cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), vor implementa pînă în 2024 un proiect cu un buget de două milioane de euro, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) prin intermediul Fondului ONU „Parteneriatul pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă Moldova 2030”.
Un viceprimar al capitalei a demisionat din funcție
Fadei Nagacevschi a demisionat din funcția de viceprimar al municipiului Chișinău. Potrivit lui Nagacevschi, o cerere în acest sens a fost prezentată pe 28 septembrie curent. Acesta a subliniat că a decis să demisioneze din funcția de viceprimar al capitalei, întrucît „revine în avocatură”. Ex-ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a fost numit în funcția de viceprimar în noiembrie, anul trecut. Acesta a fost responsabil de domeniul juridic, precum și de activitatea regiilor comunale.
Regatul Unit sprijină eforturile R. Moldova în lupta împotriva corupției
Republica Moldova a ales calea democrației, libertății și dezvoltării, iar Regatul Unit sprijină eforturile celor care luptă împotriva corupției. Declarația a fost făcută marți de către ministrul pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Leo Docherty, în cadrul unei conferințe de presă susținută în comun cu viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Oficialul străin a declarat că, în prezent, țara noastră se confruntă cu mai multe provocări cauzate de invazia Rusiei în Ucraina, care a influențat securitatea întregii regiuni.
Expoziție de fotografii dedicată Zilei mondiale a sănătății mintale, deschisă la Parlament
Parlamentul va găzdui pînă pe data de 11 octombrie o expoziție de fotografii în contextul Zilei mondiale a sănătății mintale. Cele zece lucrări expuse surprind momente din activitatea centrelor comunitare de sănătate mintală din întreaga țară. Specialiștii din cele 40 de centre oferă consultații psihiatrice, psihologice, dar și ajutor în tratament și recuperare pentru persoanele de orice vîrstă. Ziua mondială a sănătății mintale este marcată anual pe data de 10 octombrie și are drept scop sporirea gradul de conștientizare a problemelor de sănătate mintală din întreaga lume.
Locuitorii din Strășeni vor beneficia de consultații medicale gratuite
Echipele mobile de medici specialiști vor oferi, în perioada 3 – 7 octombrie, consultații profilactice gratuite populației din raionul Strășeni. Complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în localități din raionul Strășeni: pe 4 octombrie - în Rădeni; pe 5 octombrie - în Zubrești; pe 6 octombrie – în Lozova și pe 7 octombrie - în Vorniceni. Tot în această săptămînă, vor fi prestate servicii medicale stomatologice copiilor în localitățile Beșalma și Congaz din raionul Comrat.
Uzina Metalurgică asigură un control radiologic complex al materiei prime și produselor finite
Evghenii Vasiliev, șeful Laboratorului de control radiologic al Uzinei Metalurgice „MMZ” din Rîbnița a menționat că la întreprindere se efectuează un control radiologic în mai multe etape, rezultatele cărora pot fi monitorizate, în timp real, la locul de muncă al dozimetristului de gardă. Laboratorul de control al radiațiilor al Uzinei Metalurgice „MMZ”este monitorizat de Centrul de Igienă și Epidemiologie din Tiraspol și autorizat de Agenția Națională pentru Activități Nucleare și Radiologice a Republicii Moldova.
Peste 30 de localități de beneficiază de proiecte pentru activități de reintegrare a țării
Peste 30 de localități de pe ambele maluri ale Nistrului, aflate în Zona de Securitate, beneficiază în anul curent de proiecte finanțate din bugetul de stat pentru activități de reintegrare a țării. Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a subliniat că proiectele își propun să apropie cele două maluri ale Nistrului. În anul curent, pentru finanțarea proiectelor au fost acordați 15 milioane de lei, bani alocați pentru rezolvarea problemelor stringente.
Benzina și motorina își continuă scumpirea
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri ale carburanților, pentru miercuri, 5 octombrie. Benzina și motorina se scumpesc cu cîte 5 bani. Astfel, mîine, un litru de benzină va costa 24,12 lei, iar unul de motorină 25,52 lei.
Un cetățean străin a fost reținut pentru escrocherie
Un cetățean străin, cu vîrsta de 40 de ani, a fost reținut de către polițiști fiind suspectat de săvîrșirea escrocheriilor în serie. Acesta a obținut de la angajata unei stații PECO din satul Peresecina, raionul Orhei, 5 000 de lei din aparatul de casă al entității comerciale. Suspectul, sub pretextul că ar fi persoana de încredere al directorului sau altor angajați ai unităților comerciale, solicita bani de la colegii acestora, în mare parte casieri. Acesta ar mai fi implicat în infracțiuni similare, pe teritoriul raioanelor Comrat, Rîșcani, Ialoveni, Hîncești și Anenii Noi. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru escrocherie.